Copil motivat. Perspective? Cum motivăm?

Iubim muzica și copiii noștri așa au cunoscut-o. Poate chiar dinainte să se nască... si imediat apoi, și aproape în orice joc. La vremea școlii, fata noastră voia vioară și nimic altceva. Știam că nu-i deloc ușor ce și-a propus și am așteptat mai bine de un an, recomandându-i alte instrumente. Profesorii-i spuneau că la vioară trebuie repetiții... ore! Că nu e chip să reușești fără efort. Dar de convins... nimic. Apoi a început să vadă cum e. Durea obrazul, umărul nu-și prea găsea locul. Mâna obosea să stea tot ridicată. Arcușul scârțâia. Degetul nu apăsa mereu cum trebuie. Când repeta, descurajarea pe noi ne lovea doar. ”Nu, nu e greu! Mie îmi place!”, ne spunea ea. Iată ce face motivația!

De ce învățarea este privită de un copil cu interes, iar celălalt are nevoie de noi și noi încurajări? Ce îl determină pe primul să aprofundeze? Și ce anume oare a stins setea celuilalt?

Ne naștem cu dorința de a învăța, de a crește. Gustatul obiectelor, scotocitul, joaca în lucrurile adulților, toate sunt căutări după mai mult.  Orice copil tânjește să fie ”mare”. Soarbe cu toată ființa lui ceea ce face un copil ceva mai avansat în vârstă. Și fără să i se pară un efort, învață tot ce vede. Încurajarea îl hrănește. Încercările îl dezvoltă. Reușitele îi dau aripi.

M-am găsit de multe ori în situația în care am zis: ”Stai, că te ajut!” și mă trezeam făcând totul în locul copilului. Sau întrebând și răspunzând tot eu. Și încă mai leg șireturi și acum, după atâta vreme... Pare un proces mental complex, dar totuși copilașul înțelege că eu cred că nu poate și dacă insist să-i spun de fiecare dată, nici că mai vrea să încerce.

Cuvintele sunt chiar mai tari decât o stâncă. Cu ele putem înălța ziduri solide, rezistente, ziduri care să închidă complet perspectiva. Sau, am putea deschide, tot cu vorbele,  drumuri spre mai bine, mai frumos, către departe... De noi depinde dacă el sau ea va vrea să urce către stele. Dacă alege să continue sau să renunțe. Dacă iubește dezvoltarea sau suficiența. Cu ele plantăm dragostea, iertarea, bunătatea. Speranța și credința.

Dorința de a ne fi pe plac e foc în inima copilului. Chiar dacă o vedem sau nu. Se străduiește și tânjește să ne împlinească așteptările. Și dacă azi n-a reușit, încearcă iarăși. Și dacă mâine îi spunem iar că nu-i destul, mai caută. Și poate iar și iar greșim. Și vrem mai mult, uitând să hrănim sufletul cu mulțumire și cu apreciere. E-o hrană care crește, care motivează, care deschide calea spre mai sus.

Da. Doar folosind cuvintele putem face minuni. Dar e mai mult de-atât. Influențăm la fel de puternic și prin cuvintele nespuse. Gândite doar. Copiii simt mai bine și mai clar decât realizăm. Și e suficientă o privire doar, sau o reacție fină... și o mie de cuvinte nu pot să dezmintă.

Haideți să creștem virtuțile copiilor noștri. Să gândim curat. Să-i iubim așa cum sunt. Pentru că sunt ceea ce suntem noi.  Și ce nu sunt ei încă, să fim noi mai întâi.

Există un Izvor care nu seacă niciodată. Să bem din el în fiecare zi  și să ne umplem sufletul.  Și-apoi, să îl lăsăm să curgă spre cei care depind de noi!

Copilul de azi, adultul de mâine

Specialiștii  în domeniu  afirmă că în copilărie se decide viitorul individului. Este știut faptul că doar comportamentul părinților este cel care-i educă pe copii, în special în prima copilărie, de aceea este de preferat ca părinții să fie ceea ce ar vrea să devină copilul lor.

Copiii pot deveni ”stâlpi” ai societății doar în condițiile în care vor cunoaște adevăratele valori ale unui om. Mediul este cel care își pune amprenta asupra comportamentului unui copil; dacă  micuții au un punct de pornire frumos, ei pot deveni adulții de mâine de care sa ne bucurăm, adulți manierați, buni, îngăduitori, iertători pregătiți să-și trăiască frumos viața; adulți ordonați, pregătiți să ajute; adulți pregătiți să-și joace propriul rol.

Orice părinte își dorește pentru copilul său să reușească în viață. Pentru a comunica eficient cu cei din jurul său și pentru a avea atitudine, este important ca ei să învețe cum să facă față momentelor tensionate și reacțiilor negative ale celor din jur. Părintele este un mare ajutor în această direcție. Este de la sine înțeles că ”cel mai important factor educațional este conversația din casa în care locuiește un copil”. (William Temple) Nu trebuie uitat că o comparație între copii face rău: devin frustrați și se simt nedemni. Copiii au nevoie să audă că adulții sunt mândri de ei, că suntem acolo, lângă ei, ca să-i susținem.

Libertatea de a alege este un dar prețios; desigur, îndrumarea către o anumită cale este binevenită, dar cu condiția să le explicăm variantele din care pot alege și ce implică acestea; apoi să aleagă ei, dându-și seama ce le place.

Școala este un alt factor care își pune amprenta asupra devenirii copilului. În majoritatea cazurilor, elevii sunt învățați că viața este o competiție și că trebuie să facă orice pentru a câștiga. Ca învățătoare, mă străduiesc să transmit elevilor punctualitatea; mizez pe dezvoltarea creativității, a socializării și a capacității de a separa răul de bine. Televizorul instigă, în opinia mea, la violență. Adesea atrag atenția părinților că desenele induc stări de nervozitate, violență, jigniri. De multe ori, copiii își imaginează că trăiesc în lumea desenelor și încearcă să-și creeze acea lume acasă, la școală, uitând să se adapteze realității. Învățarea și imaginea de sine se susțin reciproc, atunci când elevii se susțin unii pe alții ca individualități, în contextul unor relații de respect și apreciere reciprocă. Calitatea relațiilor interpersonale oferă copiilor acces la trăiri și comportamente pozitive. Modul de manifestare al profesorilor, stabilitatea, încrederea, sunt factori importanți în dezvoltarea sentimentului de  apartenență, acceptare și respect.

Da. Doar dezvoltându-se într-o familie și într-o societate cu principii sănătoase, copiii de azi pot deveni adulți care reușesc în viață. 

Înv. Ancuța Răcaru 

Călătorind contra curentului. Merită?

Tuturor ne place să călătorim, să descoperim locuri noi, oameni noi idei sau să vedem altceva. Călătoria presupune entuziasm, presupune efort, documentare, pregătire, curaj, perseverență. Alegem călătorii fără risc, călatorii comfortabile, călătorii cu satisfacții depline, cu vise împlinite. Călătorii cu sau fără bagaje, dar cu un singur scop,  acela de a ne fi îndeplinită dorința de bine.

Vă chem astăzi într-o altfel de calătorie, dar care are de acleași pregătiri, și unele chiar peste...

Vă chem să călătoriți contra curentului! Contra unui curent greu de stăpânit, contra unui curent care distruge tot ce  prinde-n cale ....copil, tânăr, adult și bătrân. E un curent aspru, neiertător, crud, nemilos și aprig! Ne bântuie pe toți, în orice loc și-n orice zi.

Spulberă tot ce-i stă în cale...vise de copil, jocuri, bucurii, zâmbete, voioșie, dragoste, armonie, puritate și iertare. Și pe ei - cel mai de preț dintre toate darurile, ei cei cu ochii calzi și limpezi, cei cu suflet pur și liber, ei cei cu drag de libertate, cu drag de tot ce e bun și frumos.

Ei sunt primii care CAD...

CAD cu sufletele triste, cu visele năruite, cu speranțele spulberate cu luptele pierdute...Îi privești și nu mai sunt ei, nu mai sunt copiii de altădată... Sunt doar niște biete ființe jefuite de tot ce aveau mai de preț. Au rămas doar cu nume de copii, dar cu sufletele triste, secătuite, iar trupurile  au ajuns o povară pentru ei.

Luați atiudine și scoateți-vă copiii din calea acestui curent. Nu-l lăsați să vă distrugă casele și odraslele. Hotărâți-vă azi să călătoriți  contra curentului. Începeți chiar de acum și lipsiți-vă casa de necaz, durere, plânset, vieți ruinate, copii bolnavi, copii prizonieri într-o lume ireală.

Opriți-vă o clipă  și priviți cum el - televizorul - născocit cu atîta interes, vă distruge, iremediabil de cele mai multe ori, ceea ce aveți cel mai de preț - COPILUL.

Și.... merită prețul?