Printre îngeri (Povestirea 1)

Consiliul era în şedinţă. Trebuia păstrată liniştea şi nimeni nici nu se gândea măcar să întrerupă discuţia. Îngerii îşi îndeplineau sarcinile trecând cu grijă pe lângă cabinet. Fiecare ştia precis ce are de făcut pentru că regulile sunt clare şi neschimbate, iar asta îi făcea să se simtă în siguranţă. Totul ieşea bine şi erau fericiţi aşa. Era armonie, era pace, zâmbet, era răbdare şi dragoste, şi aşa fusese dintotdeauna...

De data aceasta, întrunirea era mai lungă ca de obicei. Înspre aripa dreaptă a corului a început să se audă rumoare. Un grup de îngeri discutau într-un mod ciudat. Alţi câţiva îngeri s-au apropiat, iar mirarea creştea printre ei. Dirijorul susţinea că lucrurile nu merg bine. Asta chiar nu s-a mai întâmplat vreodată. Nici nu s-a putut gândi cineva la aşa ceva, pentru că totul a funcţionat fără greşeală. Ce putea să nu fie bine? Zvonul trecea repede printre îngeri şi se discuta aprins... Unii puneau întrebări, alţii s-au retras să se gândească, alţii aşteaptau să discute cu conducerea despre problema apărută.

Consiliul deja cauta soluţii pentru ceea ce se discuta printre îngeri. Ideea dirijorului a adus aşa o frământare intensă, aşa o tulburare, tocmai pentru că hotărârea nu părea deloc uşoară. Nimeni în afara Consiliului nu înţelegea ce se întâmplă şi nici unde vor ajunge lucrurile în urma acestor vorbe... Avea să se zdruncine întreg universul dacă nu se găsea o rezolvare. Era subiect de viaţă şi de moarte.

Printre îngeri deja se făceau dezbateri, unii c-ar fi corect cum este, alţii c-ar putea fi şi mai bine. S-au propus şi noi variante de organizare, s-au găsit şi noi conducători. Voiau să demonstreze cum arată noul bine.

În şedinţă toţi plângeau. Cum să le explice, cum să-i ajute să înţeleagă, cum să-i lămurească? Aveau să piardă totul şi nici nu pricepeau. Şi câţi urmau să sufere din cauza asta... Ce trişti erau cu toţii!

Afară se făcuseră deja partide. Unii erau hotărâţi să schimbe. Alţii doreau pacea de dinainte. Câţiva nehotărâţi stăteau încă deoparte.

La întrunire era linişte deplină. Se hotărâseră. Voiau să dovedească BINELE, aşa ca orice fiinţă să înţeleagă şi să poată să aleagă. Va fi Mesia!

Printre îngeri – Conflictul (Povestirea 2)

„Vreau o împărăţie nouă! Şi ştiu deja cum e mai bine!”, a întâmpinat dirijorul pe membrii Consiliului imediat ce discuţia lor se încheiase.

„Noi vrem aşa cum este, ne e bine deja!”, au spus timid câţiva îngeri.

„Puteţi alege! Sunteţi liberi. Aşa aţi fost creaţi.”

Discuţiile aprinse au continuat o vreme. „Îmi voi aşeza scaunul de domnie mai presus de stele. Voi şedea pe munte, la capătul miazănoaptei. Mă voi sui pe vârful norilor şi voi fi ca Cel Preaînalt!” îşi transmitea dirijorul discursul de viitor conducător.

Pacea a dispărut şi întreg universul a fost cuprins de teamă. Doreau să fie bine, dar ceea ce se întâmpla nu părea să fie ceea ce ştiau ei despre bine. Cuvântul „rău” abia atunci se înfiripa şi îngerii începeau să simtă cam ce-ar putea însemna. Asta însă nu era totul.

Dirijorul dorea să urce pe tron cât mai repede şi a pornit să lupte. O parte dintre îngeri îl susţineau. Deşi nu ştia ce soartă va avea decizia lui, încerca să arate cât putea de încrezător. De cealaltă parte, Consiliul şi îngerii hotărâţi să rămână de partea lui, îşi pregăteau apărarea. Cu multă dragoste, a fost îndemnată fiecare fiinţă să rămână de partea binelui, să respingă propunerea de a alege o altă împărăţie, însă fiecare a fost lăsat liber.

Şi s-a făcut război. Rebelii n-au putut birui, iar locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Conducătorul lor şi-a căutat loc pentru împărăţie, pentru că dorea să-şi dovedească dreptatea, şi a luptat să câştige Pământul. Prin viclenie a reuşit să intre şi să stăpânească o vreme.

Până când a venit Mesia...!

Printre îngeri – Aşteptarea ( Povestirea 3)

Imediat ce s-a instalat pe Pământ noua conducere, oamenii au fost foarte trişti. Au început să vadă ce înseamnă „mai binele” promis. Trăiau tot mai puţin, mai greu, cu pierderi tot mai mari. Cunoşteau boala, deznădejdea, plânsul, moartea. Ce poate fi frumos în toate acestea?

Abia atunci, pământenii au înţeles ca au o singură speranţă. Cu fiecare copil ce se năştea, şopteau mai dornici: „Oare o fi el Mesia?”

Printre îngeri apare din nou freamătul. Primesc misiuni noi şi deşi nu ştiu clar ce urmează, sunt gata să slujească. De când a apărut dezastrul, tot aşteaptă şi ei rezolvarea. Oare cât mai durează reparaţia? Oare acum o fi momentul?

Gabriel, mesagerul trimis de Consiliu, porneşte în grabă spre Pământ. Se îndreaptă chiar spre Ierusalim şi se opreşte în Templu. Îl aşteaptă pe preot să intre să tămâieze, stând în picioare, în dreapta altarului. Preotul Zaharia s-a înspăimântat, când l-a văzut, şi l-a apucat frica. Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme, Zahario, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.”

„Oare el va fi Mesia?” se gândi Zaharia, ascultând spusele îngerului.

„El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui,” continuă îngerul. „Căci va fi mare înaintea Domnului.Va merge înaintea lui Dumnezeu, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi.”

„Din ce voi cunoaşte lucrul acesta, fiindcă eu sunt bătrân şi soţia mea este în vârstă?” întrebă Zaharia neîncrezător încă.

„Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu. Am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi aduc această veste bună. Iată că vei fi mut şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor.”

Şi a plecat mai departe îngerul. Mai avea încă o misiune de îndeplinit. S-a oprit într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din familia lui David. O căuta chiar pe Maria. A salutat-o atât de bucuros, încât fata a rămas fără cuvinte:

„Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har! Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei!”

Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta. Îngerul, văzându-i nedumerirea, i-a zis:

„Nu te teme, Marie, căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Iată, vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt. Şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.”

Ochii Mariei s-au umplut de lumină şi de bucurie. Chiar acum se împlineau profețiile Scripturii pe care ea le citea și le cunoștea bine. Era însăși vestea pe care o aştepta orice fată din poporul ei. Urma să vină Mesia! Chiar ea este aleasă pentru a-i fi mamă! Ce minune!

Îngerul mai avea o surpriză pentru ea înainte să plece. „Iată că Elisabeta, ruda ta, aşteaptă şi ea un fiu, la bătrâneţe, şi este acum în a şasea lună. Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.”

Maria, încrezătoare, a răspuns îngerului: „Iată, roaba Domnului. Facă-mi-se după cuvintele tale!”

Abia acum îngerul era pregătit să se întoarcă. Îşi îndeplinise însărcinarea şi aştepta şi el cu nerăbdare să înţeleagă cum urma să fie încheiat conflictul început cu atâta timp în urmă. Cum putea să rezolve un copil o misiune atât de dificilă? Cum putea fi restabilită pacea universului prin acest prunc despre care a venit să o anunţe pe tânăra fată?

Printre îngeri – Locul gol (Povestirea 4)

Întors înapoi la tronul lui Dumnezeu, Gabriel a găsit întreg cerul reunit. Consiliul convocase adunarea îngerilor pentru a le împărtăşi planul anunţat Mariei. Era nevoie de lămuriri, pentru că toţi aşteptau cu nerăbdare să înţeleagă ce urmează.

„Am găsit un preţ de răscumpărare pentru om,” a început Tatăl să explice. Zbuciumul sufletesc putea să se simtă în cuvintele Sale. Fusese o luptă grea în inima Sa între a-l lăsa pe omul vinovat să piară şi a-L da pe iubitul Lui Fiu să moară pentru el. „Fiul Meu a ales să-Şi dea viaţa pentru recuperarea oamenilor de sub domnia Vrăjmaşului Nostru.”

„Oh, nu,” au spus îngerii în cor. „Vom merge noi să facem lucrul acesta!” s-au grăbit să se ofere îngerii pentru a lua locul Domnului lor. Îngerii păreau cuprinşi de o nelinişte intensă.

„Voi merge Eu, ” spuse Fiul lui Dumnezeu. „Mi-am oferit viaţa, pentru ca omul să poată trăi din nou fericit. Vreau ca toţi cei care doresc să primească iertare şi să se poată bucura de o viaţă curată, fără păcat. Vreau să fie biruită moartea pentru totdeauna şi să fim din nou o familie fericită.”

La început îngerii nu s-au putut bucura, gândindu-se la preţul ce va fi plătit. Au înţeles că va fi vorba despre moartea Domnului lor. S-au aruncat cu faţa la pământ înaintea Lui şi şi-au oferit din nou viaţa lor. „Doar viaţa Mea va putea plăti”, spuse Isus, „însă fiţi bucuroşi, pentru că mulţi vor fi salvaţi. Veţi putea fi alături de Mine. Voi avea nevoie să fiu întărit de voi în unele situaţii, pentru că voi fi om şi voi fi mult mai slab decât sunteţi voi acum. Voi fi prunc şi voi avea nevoie să fiu ocrotit de voi. Voi fi în mormânt şi voi avea nevoie de voi pentru momentul învierii. Va fi nevoie să aveţi grijă de oamenii care aleg să fie de partea Mea. Veţi avea un rol important în misiunea Mea, dar va trebui să nu împiedicaţi suferinţa Mea.”

Suferinţa Domnului lor era lucrul cel mai greu de acceptat pentru îngeri. Îl iubeau şi nu-şi puteau imagina cum va fi cerul fără El în timpul misiunii Lui pe Pământ. Erau trişti şi copleşiţi de ceea ce tocmai aflaseră.

„Sunt bucuros să fac asta, pentru că vor fi salvaţi foarte mulţi oameni! Bucuraţi-vă şi voi împreună cu mine! Fiinţele omeneşti vor putea afla ce este cerul, dacă mă voi duce la ele. Vreau să trăiesc viaţa lor, ca să-i pot ajuta. Locurile îngerilor care ne-au părăsit vor fi ocupate de oameni fericiţi, care doresc armonia cerului. Vom birui pentru totdeauna, iar răul nu va mai exista.”

La gândul acesta, bucuria a umplut cerul. Corul ceresc a cântat un cântec de slavă. Şi-au atins harpele şi au cântat note mai înalte, pentru marea bunăvoinţă a Fiului lui Dumnezeu.

Îngerilor le-a fost încredinţată misiunea de a urca şi a coborî cu balsam întăritor din slavă pentru a alina suferinţele Fiului lui Dumnezeu şi a-I sluji. Erau entuziasmaţi să poată ajuta într-o misiune atât de importantă.

Momentul plecării spre pământ sosise. Misterul de neînţeles a uluit toate lumile universului. Dumnezeu şi omul s-au contopit în mod tainic în pruncul ce urma să se nască în Betleem. Creatorul lumilor s-a făcut cunoscut oamenilor printr-un copilaş ce urma să se nască în lumea pământenilor.

Oare va reuşi planul?!

Printre îngeri – Surpriza (Povestirea 5)

Când s-a gândit să schimbe totul şi să fie el stăpân, vrăjmaşul tuturor se lăudase că nimic nu îl va putea învinge. A tresăltat de bucurie când a cucerit planeta noastră. Iar vestea că va avea să se confrunte cu un copil, aproape că l-a făcut să triumfe. Se credea deja învingător.

Cum ar putea să nu aibă izbânda când toate fiinţele ce trăiseră pe pământ până atunci îi împliniseră planurile întrucâtva? Cum ar putea să nu câştige în lupta cu om, tocmai el – înger strălucitor cândva? Cu toată experienţa lui de veacuri... aşa ceva nu se putea!

S-a pregătit, şi-a împărtăşit planul cu ceilalţi îngeri aliaţi de partea sa şi a pornit la ţintă. Avea de mers la Nazaret. O biată fată, fericită încă, avea să îl înfrunte. S-a dus întâi la Iosif, să îl convingă se renunţe la căsătoria cu Maria. Părea că dovezile sale sunt suficiente încât să o zdrobească pe fecioară. Legea poporului cerea ca ea să moară în ziua în care Iosif ar fi anunţat tribunalul. Doar că logodnicul ei, om cu inima curată, avea un obicei de care nu se despărţea. La orice pas, la orice gând, el se ruga. Când gândurile negre l-au ajuns, s-a aplecat să caute o rezolvare potrivită stând pe genunchi.

„Oh, nu! Nu e nevoie să te rogi!” îi tot şoptea vrăjmaşul. „Stai să-ţi spun! E prea de tot. Nu merge mai departe!” Dar Iosif avea planul lui. S-a îndreptat spre rugăciune şi apoi, foarte liniştit, s-a pregătit să doarmă.

Mai sus de nori, era rumoare printre îngeri. „Oare ce se va întâmpla? Aşa de repede să îl oprească din misiunea Sa de a-L salva pe om? Ce am putea să facem să-l păstrăm ferit de o aşa primejdie?”

Un mesager a fost trimis la Iosif, cu răspunsul gata pregătit: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Când s-a trezit din somn, Iosif a făcut cum îi spusese îngerul, şi a luat la el pe Maria.

Prima ameninţare a trecut. Rugăciunile Mariei şi ale lui Iosif şi continua grijă a îngerilor au ţinut departe uneltirile pregătite cu atâta viclenie. Însă planurile împotriva pruncului nu s-au oprit doar aici...

Printre îngeri – Betleem (Povestirea 6)

În vremea aceea, a ieşit o poruncă de la Cezar August să fie înscrisă toată lumea, fiecare în cetatea lui. Iosif a plecat şi el din Galileea, din cetatea Nazaret, spre Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa şi din seminţia lui David, ca să se înscrie, împreună cu Maria, soţia lui. Pe când au ajuns ei acolo, s-a împlinit vremea când Maria trebuia să nască. Merseseră drum lung, erau obosiţi şi prăfuiţi şi aveau mare nevoie de un loc potrivit pentru odihnă. Au căutat loc la hanul din Betleem, au întrebat la locuinţele din împrejurimi, însă doar într-un staul au putut găsi adăpostul de care aveau atâta nevoie.

Îngerii îi priveau pe călătorii cei osteniţi, croindu-şi drum spre locul despre care fusese scris în Scriptură de profeţi cu multă vreme în urmă. Au privit trişti cum sunt respinşi în fiecare loc, deşi cei bogaţi au fost bineveniţi şi au găsit camere şi odihnă, în timp ce drumeţii istoviţi au fost siliţi să caute refugiu într-o clădire rudimentară, care adăposteşte animalele...

Oastea cerului părăsise slava pentru a fi martori la primirea Lui de către cei la care a venit pentru a-i salva. Ei fuseseră martori la măreţia Lui în ceruri şi gândeau că El va fi primit cu onoare, potrivit cu misiunea Sa deosebit de importantă. Căutau să vadă cine aştepta pregătit pentru a spune bun venit Domnului lor. Dar nu găseau nici un semn de aşteptare. Tăcerea nopţii s-a aşternut în sufletele lor. Nici măcar la Templu nu este nimeni să-L aştepte.

Dar iată, pe dealurile Betleemului este cineva! Este un grup de păstori care îşi veghează turmele şi cugetă la profeţia despre venirea lui Mesia pe pământ. Aceasta este chiar ceea ce căutau... Unul dintre îngeri, îmbrăcat în strălucirea cerului, s-a înfăţişat înaintea lor şi le-a spus: „Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul! Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.”

Înainte ca ei să se dezmeticească prea bine şi ochii lor să se obişnuiască cu prezenţa plină de glorie a îngerului, întreaga câmpie a fost luminată de prezenţa minunată a unei mulţimi de îngeri. Toţi lăudau pe Dumnezeu şi cântau: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” Cântecul a umplut văzduhul, iar inimile păstorilor au fost copleşite de bucuria acestei veşti. Emoţionaţi, se grăbesc să pornească în căutarea Mântuitorului, spunând tuturor despre întâlnirea lor cu îngerii şi despre sosirea lui Mesia în lume.

Ascultând toată această bucurie, în umbra dealurilor Betleemului, vrăjmaşul pruncului simţea o prevestire întunecoasă. Tremura când îngerul a proclamat sosirea în lume a Mântuitorului. Împărăţia lui începea chiar atunci să se clatine.

Printre îngeri – În Ierusalim (Povestirea 7)

Cu fiecare zi ce trecea, grija îngerilor pentru prunc era tot mai atentă, cu atât mai mult cu cât pericolele ce puteau apărea asupra unei fiinţe aşa de firave puteau fi tot mai multe. Se apropia momentul când Maria şi Iosif aveau de mers la Templu, în Ierusalim. Iosif a pregătit măgărușul și a legat deasupra colivia cu porumbeii ce trebuiau aduși jertfă pentru întâiul născut . Maria a înfășat pruncul și a luat merindele pentru drum. Au pornit în zori, pentru ca să aibă timp să se întoarcă până seara. Parcurgeau drumul încet, urcând și coborând printre coline, străjuiți fiind de-o parte și de alta de îngeri atenți. Jertfa pe care o aveau de adus era un prilej de meditație și de adâncă recunoștință. Fiecare părinte își amintea în astfel de ocazii cum au fost ocrotite familiile lor de groaza morții pe care au simțit-o egiptenii la plecarea lor din țara Egiptului, cum îngerii au stat de veghe la fiecare casă în care se aflau copii care Îl aleseseră pe Dumnezeu ca ocrotitor și niciunul din aceștia nu murise. Înțeleseseră atunci mai bine ca în alte ocazii că fiecare pământean ar fi trebuit să își plătească singur vina, dacă nu plătea Mesia. Și că fiecare jertfă timp de mii de ani oglindea spre jertfa Fiului lui Dumnezeu.

Tăcuți, au pășit pragul Tempului, Maria ținând pruncul strâns la piept, iar Iosif căutând să împlinească Legea. Dar, iată, cineva îi aștepta! Pe prunc, de fapt... L-a luat în brațe, l-a privit intens, a suspinat și apoi, încet, și-a ridicat privirea către cer:

”Acum, slobozește în pace pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze neamurile și slava poporului Tău.”

Maria și Iosif priveau cu mirare la omul care îi întâmpinase. Era un bătrân simplu, pe nume Simeon, ce ducea o viață sfântă înaintea lui Dumnezeu. Își dorise foarte mult să-L vadă pe Mântuitorul și Duhul Sfânt îl înștiințase că nu va muri înainte să-L vadă pe Hristosul Domnului. În acea dimineață, Duhul lui Dumnezeu l-a chemat degrabă pe Simeon, și spre mângâierea sa, când au adus părinții înăuntru pe Pruncul Isus, fața i s-a luminat de bucurie.

Tot atunci a sosit acolo Ana, fata lui Fanuel, o proorociță în vârstă de 84 de ani. Ea nu se depărta de Templu și zi și noapte slujea lui Dumnezeu cu post și cu rugăciuni. Când a văzut Pruncul, a început să laude pe Dumnezeu și să vorbească despre Isus tuturor ce așteptau mântuirea.

Impresionați de tot ce văzuseră și auziseră, Maria și Iosif au împlinit tot ce stabilise Legea Domnului și s-au întors spre casă, păstrând în inimile lor toate cele întâmplate. Simțeau că cerul întreg purta de grijă bebelușului pe care îl aveau lângă ei...Câte minuni fuseseră date ochilor lor să privească de când a apărut copilașul acesta în viața lor! Și încă mai aveau multe de văzut...

Printre îngeri – În Răsărit (Povestirea 8)

Îngerii aveau noutăți de împărtășit unii altora. Găsiseră într-o țară îndepărtată niște oameni care cercetau Scriptura și așteptau să vină Mesia. Erau niște filozofi din Răsărit, oameni înțelepți, bogați și nobili. Cercetaseră natura și descoperiseră că ea este lucrarea lui Dumnezeu. Apoi au început să-I cerceteze Cartea în care El se descoperea oamenilor. Aflaseră de acolo că urma să vină în lume o ”lumină” care va străluci pentru toate neamurilor și sperau că vor primi și ei mântuirea, deși se aflau la marginea lumii... credeau ei pe-atunci. Studiaseră profeția, calculaseră anii scriși de înțeleptul Daniel, înțeleseseră că este foarte aproape timpul venirii lui Hristos și descoperiseră că toate profețiile Cărții Sfinte se împliniseră fără greșeală, exact la vremea anunțată. Așteptau nu nerăbdare semnul care să le arate acest mare eveniment, ca să poată fi printre primii care să spună bun-venit Pruncului Rege din ceruri și să i se închine.

Uimiți de o așa sfântă dorință, printre îngeri s-a propus repede un plan. Aveau nevoie de o stea și tot mai mulți s-au oferit să vină, să-și alăture lumina, pentru ca sigur înțelepții să-i poată observa. Au zburat grăbit spre Răsărit și la lăsarea nopții au zăbovit pe cer și-au luminat puternic. Oare era destul de clar mesajul? Oare veniseră suficient de mulți? O, da!

S-au adunat mulți oameni dornici să observe noul astru. Nu era stea fixă, nici vreo planetă, iar strălucirea ei nu semăna cu celelalte. S-au adunat și astronomi, și preoți, magi și mulți curioși, pentru că fenomenul a trezit un mare interes. Printre acești cercetători erau și înțelepții care așteptau mesajul. Au desfășurat repede sulurile străbunilor și au găsit scris: ”O stea răsare în Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel.” Este posibil ca acesta să fie vestitorul Celui Promis? S-au sfătuit, au cercetat, s-au pregătit și nu după multă vreme au pornit în căutarea Prințului nou-născut.

Călătoreau spre locul indicat de Scriptură, însă mare le-a fost bucuria cand au observat, la lăsarea nopții, că steaua pornise împreună cu ei. Auziseră probabil de stele căzătoare, știau că fiecare astru își are propria traiectorie, însă ca un luceafăr să călăuzească muritorii, înaintând alături de ei, încă nu se scrisese vreodată. S-au hotărât să călătorească în fiecare noapte, pentru a nu pierde o așa minune. Când s-au apropiat de cetatea Ierusalim, solii strălucitori s-au învăluit în întuneric și nu i-au mai condus. Fiind siguri că întreg palatul este în sărbătoare pentru nașterea noului Rege, înțelepții au început să pună întrebări în dreapta și în stânga. Sosirea lor a provocat zarvă și au fost conduși repede la Irod. Surprinși profund de răceala trecătorilor la un subiect atât de important pentru lumea întregă, călătorii au repetat întrebarea: ”Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? I-am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui.”

Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult. Întreg palatul a fost cuprins de agitație. Irod i-a suspectat pe toți cei din jurul său că participă la un complot împotriva sa și cu viclenie a început să-și facă planuri spre a zădărnici orice efort de a-i fi luat tronul. I-a chemat pe învățați, pe preoți și pe conducătorii poporului și i-a întrebat unde trebuia să se nască Hristosul. ”În Betleemul din Iudeea” i-au răspuns ei imediat. Iată ce spun profeții: ”Și tu Betleeme, țara lui Iuda, nu ești nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu.”

Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi și a aflat întocmai de la ei vremea în care se arătase steaua. Apoi i-a trimis la Betleem și le-a zis: ”Duceți-vă de cercetați cu deamănuntul despre Prunc, și când Îl veți găsi, dați-mi și mie de știre, ca să vin și eu să mă închin Lui.” După ce au ascultat pe împărat, călătorii au plecat. Oare chiar să nu fi știut nimeni de nașterea prințului pentru care întreg Universul făcuse pregătiri deosebite?

Imediat ce s-a lăsat noaptea, au observat că steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. N-au găsit nici gardă regală, nici oameni onorați la poartă. Părinții, niște oameni simpli de la țată, erau singurii care îl însoțeau pe copilaș. N-au mai putut e bucurie când au intrat și l-au văzut pe micuțul Rege. S-au aruncat cu fața la pământ și I s-au închinat. Știau că e mai mult decât se vede. Simțeau că au întâlnit divinitatea. Și-au deschis visteriile și i-au oferit daruri și ofrande scumpe de aur, tămâie și mir.

Deși în casă era sărbătoare, îngerii rămăseseră afară să vegheze. Știau că vizita înțelepților la Ierusalim, deși fusese îndrumată chiar de ei spre a-i anunța pe conducători, avea să pricinuiască mari necazuri.

Printre îngeri – Departe de Betleem (Povestirea 9)

Locuitorii Betleemului avuseseră multe de discutat în ultimele zile. Veniseră atât de mulți oameni să se înscrie încât străzile erau pline de călători, bagaje, animale de povară... Familii cu mulți copii, bătrâni și tineri se înghesuiau la han și în împrejurimi. Piața era un adevărat furnicar. Însă mai mult decât atât, începuseră să se întâmple tot felul de întâmplări ciudate. Într-una din nopți se luminase cerul. Se auziseră chiar niște voci și cântec. Niște păstori care fuseseră pe câmp veniseră să povestească cum că îngerii anunțaseră că a venit Mesia. Nu prea-i băgase nimeni în seamă pe niște bieți păstori. Dar acum, tocmai pe străzile micului Betleem a apărut o caravană impresionantă! Este o delegație oficială a unor oameni bogați veniți din Răsărit să se închine. De ce oare nu s-or fi dus la Templu? Au venit dinspre Ierusalim si s-au oprit aici, la hanul prăfuit de lângă poarta cetății... și zic că au venit să-L vadă pe Mesia.

La Sinagogă, în Sabat, se strânge lumea și discută. Cărturarii spun ca, da, aici la Betleem e anunțat Mesia să se nască. Dar unde, cum, când, dacă chiar a sosit, nu știe nimeni. Păstorii sunt aici și spun ca da, ei L-au văzut. E prea de tot! În iesle, într-un grajd, printre animale. Cum e posibil? Regele trebuia să aibă alte condiții. Nu e demnă de crezare vestea lor. Or fi visat... O să vină poate o scrisoare oficială. Rabinul lor e din Sinedriu și, deși e timpul spus de profeție, deși chiar la palat se tot discută despre asta, el îi asigură pe toți că n-are cum să fie adevărat ce spun străinii. ”Dacă era aici Mesia, ei, preoții, ar fi trebuit să știe. Nu vine Dumnezeu pe la păstori, pe la păgâni, ci pe la ei întâi! Stați liniștiți și așteptați până vă spunem noi cum va veni Mesia!” Cam zăpăciți de noutăți și bulversați de veștile din Sinagogă, s-au dus care-ncotro. Mai povesteau la poartă cu vecinii, dar nimeni nu s-a dus să cerceteze.

Doar îngerii n-aveau răgaz. Era alertă maximă și aveau de lucru. În pripă s-au organizat. Trebuia trimis mesaj la fiecare casă. ”Mesia e încă aproape! Nu fiți indiferenți! Lumina mai este puțină vreme în mijlocul vostru și încă vă desfată! Nu așteptați să vă curpindă întunericul pentru a aprecia ceea ce este astăzi lângă voi!”

La înțelepți aveau mesaj urgent de dus. În vis s-au întâlnit cu fiecare și le-au spus să nu mai dea pe la Irod, să plece pe alt drum spre țara lor. Și-ar fi dorit să se întoarcă și să-i aducă împăratului vestea cea plină de bucurie a succesului lor. Însă vestea îngerilor le-a schimbat direcția de mers. Porunca era foarte clară. Ei au ascultat solia și s-au întors acasă pe un alt drum.

În Ierusalim, Irod aștepta cu nerăbdare întoarcerea înțelepților. Deoarece timpul trecea și ei nu mai apăreau, a început să aibă bănuieli... Prințul întunericului, deși nevăzut, lupta intens împotriva unui copilaș plăpând, care nu avea nici o putere de a se apăra. Prin intermediul gândurilor de gelozie și teamă, Irod s-a potrivit perfect în planul său de a-și zdrobi adversarul. Cu ușurință, atacul a fost organizat și soldați puternici au fost trimiși spre Betleem, cu ordinul de a-i omorî pe toți copiii care nu împliniseră încă doi ani. Oare va fi în pericol copilul Mântuitor?

Imediat după plecarea magilor, la Iosif a sosit din nou un înger și în vis i-a zis: ”Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui, fugi în Egipt, și rămâi acolo până îți voi spune eu. Căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare.” Îngerii vegheau atent asupra Domnului lor și nici un plan făcut de Irod, sau de oricine altcineva, nu le era necunoscut. Și orice copilaș pus de părinți în grija îngerilor buni se află în siguranță.

Putea Iosif să mai doarmă la o asemenea veste? În toiul nopții a pregătit măgărușul, a luat pe mama și pe micul Isus și au pornit la drum. Era departe Egiptul, dar acolo spusese îngerul că erau în siguranță. Ce bine e să fii călăuzit spre locul potrivit și fiecare pas să fie așa cum este cel mai bine!

Printre îngeri – Din nou în Nazaret (Povestirea 10)

În timpul în care au locuit ei departe, s-au petrecut schimbări în țara lor. La Betleem, familii triste cum fuseseră cândva demult egiptenii, la exod. Își plângeau copilașii și se întrebau de ce?! Unde plecaseră îngerii de nu-i mai ocrotiseră? Poate se întristaseră că ei n-au vrut să știe de Mesia? Se întrebau cu toții, de la tânăr la bătrân, de ce venise așa necaz acolo peste ei.

Găsiseră un mic fragment în suluri, scris de Ieremia: ”Un țipăt s-a auzit în Rama, plângere și bocet mult. Rahela își jelea copiii și nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau.” Cam despre ei părea să fie vorba... O, cât de bine știu profeții cum e golul ce urmează plecării lui Mesia. Chiar de era copil, în urma Lui a rămas tristă valea și fără mângâiere. Și triști au plecat și îngerii din locul acela, pentru că nu găsiseră onoarea pe care o doreau pentru un Rege cum nu mai văzuse lumea noastră.

La Ierusalim se așternuse frământarea. Rabinii cercetau politica, nu Cartea Sfântă. Irod murise și trebuia să vină rege nou. Oare cum o să fie noua guvernare. Trebuia să fie aranjată colaborarea, să fie stabilite înțelegeri. Nici gând de pregătiri pentru Mesia...

Dar în Egipt se strâng bagaje. Un sol ceresc venise cu mesajul că este timpul de plecare. Au luat ce aveau și au pornit, dar nu știau încă prea bine planul. Unde să meargă, unde e siguranță pentru copilaș? Iosif avea nevoie de călăuzire iarăși și s-a rugat fierbinte să știe ce să facă. În Iudeea împărățea Arhelau, în locul tatălui său Irod. Avea să fie bine acolo, oare? În vis, a primit imediat răspunsul. Un înger a venit să-l înștiințeze că drumul e deschis spre Galileea. Așa că s-au întors la Nazaret.

S-au așezat să locuiască în oraș, necunoscuți, neonorați. Au dus o viață simplă, cu muncă umilă și viață modestă. Copilașul a crescut învățând alături de mama Sa cum trăiesc pământenii, cu bucurii și cu suferință, cu tristeți și mângâieri. A studiat Scriptura și a dobândit cea mai înaltă cunoștință pe care o putea primi, pentru că era cartea Tatălui Său, Creatorul. Putea să ia cu bine orice examen al școlilor din vremea Lui, pentru că studiu Său acoperise orice știință. Dar cea mai prețioasă lecție pe care a învățat-o a fost rugăciunea. Când se pleca în taină să vorbească cu Tatăl Său, în orice dimineață și în fiecare seară, primea putere, sfat, pricepere, ca lupta ce avea de dus cu Șarpele să fie sigur câștigată. Aceasta era arma Sa secretă cu care spera să îl învingă pe deplin. Ca om, n-avea nădeje, dar om și Dumnezeu era posibil.

În fiecare an, împreună cu părinții, mergeau la sărbătoarea Paștelui. Când a împlinit doisprezece ani, tânărul Isus a intrat în Templu și a participat la ceremoniile care simbolizau misiunea Sa în lumea noastră. A privit mielul care murea pe altar și a fost impresionat să înțeleagă mai clar de ce venise pe Pământ. În mintea Sa de copil au început să se lege pasajele pe care le memorase pe când învăța să citească Tora. Toată Legea avea legătură cu venirea Lui. A rămas pe gânduri privind la toate ceremoniile care se desfășurau în Templu. Privea luminile, pâinea, apa, sângele jertfelor, toate aveau însemnătate.

Timpul a trecut și părinții Lui au plecat spre casă împreună cu celelalte rude și cunoscuții cu care veniseră, fără să observe lipsa copilului Isus. L-au căutat timp de trei zile și L-au găsit în Templu, discutând cu învățătorii, ascultându-i și punându-le întrebări. Toți cei care Îl auzeau, rămâneau uimiți de pricerea și de răspunsurile Lui. Înmărmuriți, I-au spus: ”Te-am căutat cu îngrijorare, pentru ce Te-ai purtat așa cu noi?”

Respectuos, le-a răspuns: ”De ce M-ați căutat? Oare nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” Apropierea de Tatăl Său, atât în Templu, dar mai ales în locurile liniștite din natură l-a pregătit pentru o luptă necontenită împotriva puterilor întunericului. La fiecare pas, vrăjmașul Său se străduia să-I umple viața de ispită și provocări. A acordat atenție deosebită fiecărui lucru, formându-Și un caracter desăvârșit. A purtat veșminte simple de tâmplar, a trudit alături de Iosif în atelier, însă în orice aspect al vieții a oferit un model vrednic de admirat și de urmat, fiind plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.

A trăit în Nazaret, printre oamenii de rând, având originea nebănuită. Când și când străfulgera divinitatea prin cuvintele Sale de o blândețe deosebită sau prin faptele Lui ce răspândeau o bunătate fără de egal. Căci pentru tot ce a adus în lume n-a așteptat nimic în schimb, căci oamenii nu aveau ce să Îi aducă și să nu fie de la El primite.

A asteptat tăcut în orășelul cu coline până ce-a auzit chemarea. Mergeau cu toții într-acolo și a înțeles că este timpul să-Și înceapă drumul pentru care coborâse pe planetă.

Printre îngeri – Biruința (Povestirea 11)

Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea și din împrejurimile Iordanului, au pornit să afle ce se întâmpla în pustia Iudeii. Se auzise zvonul că acolo ar fi un profet, un om al lui Dumnezeu, care chema în fiecare zi oamenii la schimbare și zicea că Împărăția cerurilor este aproape. Așa că mulțimi de ascultători se adunau în jurul lui. Cei care auzeau mesajul erau dornici să afle cine este acest om și pueau tot felul de întrebări:

”Tu cine ești? Hristos, Salvatorul nostru?”

”Nu, nu sunt eu?”

”Dar cine ești? Proorocul?”

”Eu sunt glasul celui care strigă: Neteziți calea Domnului! Nu sunt eu Mesia. În mijlocul vostru este Unul pe care voi nu-L cunoașteți. El este Acela care vine după mine și care este înaintea mea. Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei Lui.”

Mirarea încă rămânea pe fețe și în suflete.

Însă chiar a doua zi după acest răspuns ciudat pentru așteptători, pășind printre cei adunați în jurul profetului, apare Isus, mergând țintă spre cel care vorbea mulțimii. Profetul s-a ridicat să Îl întâmpine și să-L prezinte mulțimii: ”Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! El este Acela despre care vă vorbeam. Eu nu-L cunoșteam, dar tocmai de aceea am venit, să mărturisesc că El este Fiul lui Dumnezeu.”

Uimiți de ceea ce vedeau și auzeau, mulți oameni au primit botezul iertării păcatelor, pentru că doreau Impărăția aceea despre care li se vorbea. A fost botezat și Isus și pe când se ruga pe malul apei, iată, că cerul s-a deschis. Mulțimi de îngeri se adunaseră aproape și așteptau cu mare interes să vadă cum își începe Domnul lor misiunea. Au fost acolo membrii consiliului universului și muritorii au putut vedea pe Duhul Sfânt în chip trupesc de porumbel. Au putut auzi chiar glasul Tatălui, vorbind în limba lor: ”Tu ești Fiul Meu prea iubit. În Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea!”

Ce veste bună pentru lumea noastră! ”Mesia printre noi după cei 4000 de ani de așteptare... Va fi de-acum doar slavă, bogăție, vom fi pe culmea gloriei fără de dușmani”, șopteau cu freamăt martorii.

Dar nu departe, vuiet de furtună. S-a pregătit vrăjmașul cu tot ce-a știut mai bine ca să-L înfrunte pe acest Fiu preaiubit. Voia să Îi arate cine e stăpân aici. A încercat să Îl covingă să renunțe la misiune, să cumpere chiar de la el, Vicleanul, salvarea noastră, să-și ușureze astfel drumul și să se facă un fel de pace. În toate felurile L-a ispitit, fără izbândă. ”Stă scris...” ”Stă scris...” ”Stă scris...” spunea Isus de fiecare dată. Scriptura I-a fost armă, apărare, biruință.

S-a dat bătut potrivnicul? Mai îndârjit a întețit atacul. Spera să reușească să-L determine să plece dacă se alia cu oamenii. I-a instigat pe cei mai mulți să Îl respingă, să Îl nege și apoi Îl agasa frecvent: ”Pe cine vrei Tu să salvezi? Nu vezi că toți te lasă baltă? Nu vezi că nu te vor, așa sărac, umil și fără strălucire? Pentru cine te agiți când nimănui nu-i pasă? Doar pentru doi sau trei așa efort? E imposibil ce-Ți propui!”

A fost o luptă lungă, cu chin teribil, ca de moarte. A rezistat doar pentru că, în rugăciune, primea putere de la Tatăl. Când i-a fost mai greu, s-a rugat și mai fierbinte. Îngerii îi erau aproape să-L întărească și să-I ușureze suferința. S-a hotărât să nu cedeze, orice-ar fi. ”Pe om îl vreau răscumpărat. Plătesc întoarcerea cu viața Mea. Nu pentru soarta asta tristă L-am creat!”

A fost tratat de cei pentru care venise, fără milă. A fost condamnat la moarte fără să fi avut vreo vină. A achitat cu sânge păcatul altora, așa ca cei care doresc eliberarea să o aibă fără plată. A biruit deplin, așa încât, când tu îi ceri putere, prin credință, să te îmbrace în neprihănirea Lui. Să își așeze împărăția Lui aici deja, în inima ta.

La astfel de înfrângere, dușmanul nostru nu se aștepta.

Dar la o așa Dragoste, cerul întreg a îngenuncheat.

Printre îngeri – Reîntoarcerea (Povestirea 12)

Printre îngeri a fost tăcere o vreme. Cum putea Domnul Vieţii să stea închis într-un mormânt? Ştiau că El spusese de multe ori că va învia a treia zi, dar parcă şi pentru ei trecea greu aşteptarea... Cum puteau să se bucure de biruinţa Lui fără El? Se pregăteau deja de sărbătoare şi Îl aşteptau să revină pregătind imnuri noi, onoruri deosebite, ca pentru învingători.

La sfârşitul zilei Sabatului, când pe pământ începea să se lumineze înspre ziua întâi a săptămânii, erau gata pregătirile. Un înger a coborât grăbit din cer, a rostogolit piatra de la uşa mormântului şi s-a aşezat pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui – albă ca zăpada. S-a făcut un aşa mare cutremur de pământ, încât cei care au fost martori au tremurat de frica lui şi au rămas ca morţi la pământ.

„Fiul lui Dumnezeu, vino afară! Tatăl Tău te cheamă!” se aude vocea puternică a îngerului. Imediat, Isus a ieşit îmbrăcat în măreţie şi slavă, a privit spre mormânt, şi a rostit biruitor: „Eu sunt Învierea şi Viaţa!”

Alaiul de îngeri era deja acolo pentru a-L însoţi spre curţile cereşti. I s-au închinat până la pământ, de data aceasta cu mai multă recunoştinţă. Erau convinşi că făcuseră cea mai bună alegere rămânând de partea Binelui în marele conflict la care asistaseră. De acum înainte, nici un argument nu mai putea să clintească încrederea Universului în guvernarea lui Dumnezeu. Dragostea Să se arătase pe deplin.

„Porţi, ridicaţi-vă capetele, ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul Slavei!” cânta triumfal întreg alaiul.

„Cine este acest Împărat al slavei?” întreba corul ce aştepta reîntoarcerea.

„Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte!” continua imnul de întâmpinare.

Bucuria se împletea însă cu grija pentru cei răscumpăraţi de pe pământ. Oare vor alege să rămână de partea Biruitorului? Au hotărât cu toţii să amâne sărbătoarea până ce vor fi gata pământenii să se-alăture. De-acum familia cerului e mult mai mare, căci oamenii sunt înfiaţi de Dumnezeu şi înfrăţiţi cu El, Mântuitorul.

Isus porneşte spre pământ din nou, ca toţi să ştie că e sigură salvarea. „Bucuraţi-vă! le-a spus celor ce-L aşteptau cu frământare, şi nu vă temeţi, căci toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Mă duc să vă pregătesc un loc în casa Tatălui Meu. Mă voi întoarce apoi şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc, şi ştiţi şi calea într-acolo. Eu sunt calea, adevărul şi viaţa şi nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine. Voi fi cu voi în toate zilele, fiţi încrezători.”

Pe când le vorbea celor dragi ai Lui, S-a înălţat la cer şi un nor L-a ascuns de ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, li s-au arătat doi îngeri, trimişi la ei cu un mesaj de încurajare.

„De ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut plecând. Veţi vedea faţa Lui şi numele Lui va fi pe frunţile voastre. Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate şi se vor întâmpla în curând.”

Acum se pregătesc şi îngerii şi oamenii, dar cel mai implicat este chiar Cel ce Şi-a dat ca dar propria viaţă ca tu şi eu să fim în siguranţă veşnic. Ar vrea să Îl descoperi cât îţi este de aproape, ce bun Prieten vrea să-ţi fie şi câte ştie despre tine... De vrei să Îl găseşti, vorbeşte-I cum vorbea şi El cu Tatăl Lui – în rugăciune. De vrei să Îl cunoşti, poţi din Scriptură; şi El a cercetat-o rând cu rând, copil fiind, în Nazaret. Ce îţi oferă El nu este de-aici de jos, de pe pământ. Sunt lucruri ce te-nalţă, te preschimbă, te fac să străluceşti. La fiecare pas umblând cu El, iubind, iertând şi biruind ca El – te vei descoperi cândva chiar ... printre îngeri.