„Vreau o împărăţie nouă! Şi ştiu deja cum e mai bine!”, a întâmpinat dirijorul pe membrii Consiliului imediat ce discuţia lor se încheiase.
„Noi vrem aşa cum este, ne e bine
deja!”, au spus timid câţiva îngeri.
„Puteţi alege! Sunteţi liberi. Aşa
aţi fost creaţi.”
Discuţiile aprinse au continuat o
vreme. „Îmi voi aşeza scaunul de domnie mai presus de stele. Voi
şedea pe munte, la capătul miazănoaptei. Mă voi sui pe vârful
norilor şi voi fi ca Cel Preaînalt!” îşi transmitea dirijorul
discursul de viitor conducător.
Pacea a dispărut şi întreg universul
a fost cuprins de teamă. Doreau să fie bine, dar ceea ce se
întâmpla nu părea să fie ceea ce ştiau ei despre bine. Cuvântul
„rău” abia atunci se înfiripa şi îngerii începeau să simtă
cam ce-ar putea însemna. Asta însă nu era totul.
Dirijorul dorea să urce pe tron cât
mai repede şi a pornit să lupte. O parte dintre îngeri îl
susţineau. Deşi nu ştia ce soartă va avea decizia lui, încerca
să arate cât putea de încrezător. De cealaltă parte, Consiliul
şi îngerii hotărâţi să rămână de partea lui, îşi pregăteau
apărarea. Cu multă dragoste, a fost îndemnată fiecare fiinţă să
rămână de partea binelui, să respingă propunerea de a alege o
altă împărăţie, însă fiecare a fost lăsat liber.
Şi s-a făcut război. Rebelii n-au
putut birui, iar locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Conducătorul
lor şi-a căutat loc pentru împărăţie, pentru că dorea să-şi
dovedească dreptatea, şi a luptat să câştige Pământul. Prin
viclenie a reuşit să intre şi să stăpânească o vreme.
Până când a venit Mesia...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu