Imediat ce s-a instalat pe Pământ
noua conducere, oamenii au fost foarte trişti. Au început să vadă
ce înseamnă „mai binele” promis. Trăiau tot mai puţin, mai
greu, cu pierderi tot mai mari. Cunoşteau boala, deznădejdea,
plânsul, moartea. Ce poate fi frumos în toate acestea?
Abia atunci, pământenii au înţeles
ca au o singură speranţă. Cu fiecare copil ce se năştea, şopteau
mai dornici: „Oare o fi el Mesia?”
Printre îngeri apare din nou
freamătul. Primesc misiuni noi şi deşi nu ştiu clar ce urmează,
sunt gata să slujească. De când a apărut dezastrul, tot aşteaptă
şi ei rezolvarea. Oare cât mai durează reparaţia? Oare acum o fi
momentul?
Gabriel, mesagerul trimis de Consiliu,
porneşte în grabă spre Pământ. Se îndreaptă chiar spre
Ierusalim şi se opreşte în Templu. Îl aşteaptă pe preot să
intre să tămâieze, stând în picioare, în dreapta altarului.
Preotul Zaharia s-a înspăimântat, când l-a văzut, şi l-a apucat
frica. Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme, Zahario, fiindcă
rugăciunea ta a fost ascultată. Soţia ta, Elisabeta, îţi va
naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.”
„Oare el va fi Mesia?” se gândi
Zaharia, ascultând spusele îngerului.
„El va fi pentru tine o pricină de
bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui,”
continuă îngerul. „Căci va fi mare înaintea Domnului.Va merge
înaintea lui Dumnezeu, ca să întoarcă inimile părinţilor la
copii şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor
neprihăniţi.”
„Din ce voi cunoaşte lucrul acesta,
fiindcă eu sunt bătrân şi soţia mea este în vârstă?”
întrebă Zaharia neîncrezător încă.
„Eu sunt Gabriel, care stau înaintea
lui Dumnezeu. Am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi aduc această
veste bună. Iată că vei fi mut şi nu vei putea vorbi, până în
ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut
cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor.”
Şi a plecat mai departe îngerul. Mai
avea încă o misiune de îndeplinit. S-a oprit într-o cetate din
Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat,
numit Iosif, din familia lui David. O căuta chiar pe Maria. A
salutat-o atât de bucuros, încât fata a rămas fără cuvinte:
„Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a
făcut mare har! Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între
femei!”
Tulburată foarte mult de cuvintele
acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea
aceasta. Îngerul, văzându-i nedumerirea, i-a zis:
„Nu te teme, Marie, căci ai căpătat
îndurare înaintea lui Dumnezeu. Iată, vei rămâne însărcinată
şi vei naşte un Fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi
mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt. Şi Domnul Dumnezeu Îi
va da scaunul de domnie al tatălui Său David.”
Ochii Mariei s-au umplut de lumină şi
de bucurie. Chiar acum se împlineau profețiile Scripturii pe care
ea le citea și le cunoștea bine. Era însăși vestea pe care o
aştepta orice fată din poporul ei. Urma să vină Mesia! Chiar ea
este aleasă pentru a-i fi mamă! Ce minune!
Îngerul mai avea o surpriză pentru ea
înainte să plece. „Iată că Elisabeta, ruda ta, aşteaptă şi
ea un fiu, la bătrâneţe, şi este acum în a şasea lună. Căci
niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.”
Maria, încrezătoare, a răspuns
îngerului: „Iată, roaba Domnului. Facă-mi-se după cuvintele
tale!”
Abia acum îngerul era pregătit să se
întoarcă. Îşi îndeplinise însărcinarea şi aştepta şi el cu
nerăbdare să înţeleagă cum urma să fie încheiat conflictul
început cu atâta timp în urmă. Cum putea să rezolve un copil o
misiune atât de dificilă? Cum putea fi restabilită pacea
universului prin acest prunc despre care a venit să o anunţe pe
tânăra fată?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu