E Tatăl meu! – Tatăl ne-a creat o casă aproape de El (Povestirea 1)

La început, Tatăl meu a făcut cerurile şi pământul. Tatăl a zis:

– „ Să fie lumină!”

Şi a fost lumină. Aceasta a fost prima zi. Apoi a zis:

– „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.”

Şi astfel Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele de jos de cele care sunt deasupra pământului. Şi aşa a fost. Tatăl a numit întinderea cer. Aceasta a fost ziua a doua.

În ziua următoare, Dumnezeu a zis:

–„Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!”

Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a zis, apoi:

– „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.”

Şi chiar aşa a fost. Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Aceasta a fost a treia zi.

Tatăl a spus:

–„Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii; şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.”

Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare, ca să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele. Le-a aşezat în întinderea cerului ca să lumineze pământul, să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Aceasta a fost a patra zi.

În ziua următoare, Tatăl a zis:

–„Să se umple apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.”

Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi care umplu apele, după felurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după felul ei. Tatăl le-a binecuvântat şi a zis:

– „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ.”

Aceasta a fost a cincea zi.

Tatăl a zis:

–„Să dea pământul animale diferite după felurile lor.”

Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele pământului, vitele şi toate târâtoarele pământului, fiecare după specia lor. Apoi Tatăl a zis:

–„Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu. I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască. Tatăl i-a binecuvântat şi le-a zis:

–„Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

Şi Dumnezeu a zis:

– „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.

Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.”

Şi aşa a fost. Tatăl S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Aceasta a fost a şasea zi.

În ziua a şaptea, Tatăl Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse şi S-a odihnit. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.

Iată istoria cerurilor şi a pământului, când au fost făcute.

Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.

O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.

Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit:

dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii.

Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude.

Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte.

https://www.youtube.com/watch?v=3JFv_Hhham4&list=PL7sOEJHuN8rYmT08uVnyc-HvYquZkS7xH&index=1 

E Tatăl meu! – Tata e trist când stau departe de El (Povestirea 2)

Tatăl meu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. A făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi a aşezat în mijlocul grădinii pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Un râu ieşea din Eden şi uda grădina. Tatăl l-a aşezat pe Adam în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească şi i-a dat porunca aceasta:

–„Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”

Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis Evei:

–„Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?”

Femeia a răspuns şarpelui:

–„Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.  3Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.” 

Atunci şarpele a zis femeii:

–„Hotărât, că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.”

Eva a văzut că rodul pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din fructul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi Adam a mâncat şi el.

Atunci au auzit glasul Tatălui care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi soţia lui s-au ascuns de faţa Domnului printre pomii din grădină. Dar Tatăl l-a chemat pe Adam şi i-a zis:

–„Unde eşti?”

El a răspuns:

–„Ţi-am auzit glasul în grădină; mi-a fost frică şi m-am ascuns.”

Şi Domnul Dumnezeu a zis:

–„Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?”

Adam a răspuns:

–„Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”

Şi Dumnezeu a zis Evei:

–„Ce ai făcut?”

Femeia a răspuns:

–„Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”

Tatăl a zis:

–„Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.”

De aceea Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat. Iar la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.

Întoarceţi-vă la Acela de la care v-aţi abătut mult, copii ai lui Israel!

Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!

Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.

https://www.youtube.com/watch?v=iTriKxVV1ko&list=PL7sOEJHuN8rYmT08uVnyc-HvYquZkS7xH&index=2

E Tatăl meu! – Tatăl ne doreşte binele (Povestirea 3)

Nu la mult timp după crearea planetei noastre, Tatăl a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate gândurile din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. Trist, Tatăl a zis:

–„Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.”

Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului. Dumnezeu i-a zis lui Noe:

–„Sfârşitul oricărei fiinţe este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de nenorocire; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul. Fă-ţi o corabie din lemn de gofer; corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe din afară. Iată cum s-o faci: corabia să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înălţime. Să faci corăbiei o fereastră, sus, lată de un cot; uşa s-o pui în latura corăbiei; şi să faci un rând de cămări jos, altul la mijloc şi altul sus. Şi iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri.”

Noe a făcut tot ce-i poruncise Tatăl. Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, Sem, Ham şi Iafet, cu soţia sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului. Din animalele curate şi din animalele necurate, din păsări şi din tot ce se târăşte pe pământ, au intrat în corabie la Noe, două câte două, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe.

După şapte zile, au venit apele potopului pe pământ. Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Apele au crescut şi au ridicat corabia, şi ea s-a înălţat deasupra pământului. Apele au ajuns mari şi au crescut foarte mult pe pământ, şi corabia plutea pe deasupra apelor. Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi, care sunt sub cerul întreg, au fost acoperiţi. Cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele deasupra munţilor, care au fost acoperiţi. Şi a pierit orice făptură care se mişca pe pământ, atât păsările, cât şi vitele şi fiarele, tot ce se târa pe pământ şi toţi oamenii. Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile. Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit. Izvoarele Adâncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită. Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat. Apoi, corabia s-a oprit pe munţii Ararat.

După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse.A dat drumul unui corb care a ieşit, ducându-se şi întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ. A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pământului. Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-şi pună piciorul şi s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pământului. Noe a întins mâna, l-a luat şi l-a băgat la el în corabie. A mai aşteptat alte şapte zile şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie. Porumbelul s-a întors la el spre seară; şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ. A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el, căci apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s-a uitat şi iată că faţa pământului se uscase de tot.

Atunci Tatăl a vorbit lui Noe şi i-a zis:

–„Ieşi din corabie, tu şi soţia ta, fiii tăi şi soţiile fiilor tăi! Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul care sunt cu tine, atât păsările, cât şi vitele şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să umble pe pământ, să crească şi să se înmulţească. Fac un legământ cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va mai veni niciodată potop ca să pustiască pământul.”

„Iată semnul promisiunii pe care o fac între Mine şi voi şi între toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci: curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ. Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor; şi Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură. Curcubeul va fi în nor; şi Eu Mă voi uita la el ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ.”

Scutul meu este în Dumnezeu, care mântuieşte pe cei cu inima curată.

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

https://www.youtube.com/watch?v=r8Y9ZhsoUbU&list=PL7sOEJHuN8rYmT08uVnyc-HvYquZkS7xH&index=3

E Tatăl meu! – Tatăl deschide orice drum (Povestirea 4)

Mulţi ani mai târziu, Moise, un om credincios, a fost chemat de Tatăl meu:

– „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile. Acum, vino, Eu te voi trimite la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.”

Moise a făcut cum i-a spus Domnul.

După ce Faraon, împăratul Egiptului, a lăsat pe popor să plece, Tatăl a condus poporul pe drumul care duce spre pustie, către Marea Roşie. Domnul mergea înaintea lor: ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze.

Câteva zile mai târziu, inima lui Faraon şi a slujitorilor lui s-a schimbat şi au zis:

– „Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece şi să nu ne mai slujească?”

Faraon şi-a pregătit imediat carul de război şi şi-a luat oamenii de război cu el. A luat şase sute de care de luptă cu oameni aleşi şi toate carele Egiptului; în toate erau luptători. Copiii lui Israel ieşiseră înarmaţi, gata de luptă. Egiptenii i-au urmărit şi i-au ajuns tocmai când erau tăbărâţi lângă mare. Când şi-au ridicat ochii, şi au văzut că egiptenii veneau după ei, copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte tare şi au strigat către Domnul după ajutor. Ei au zis lui Moise:

–„Ce ne-ai făcut? De ce ne-ai scos din Egipt? Oare vom muri în pustie?”

Moise a răspuns poporului:

–„Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi staţi liniştiţi.”

Domnul a zis lui Moise:

–„Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. Tu ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna spre mare şi despică-o; şi copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat. Şi faraon şi toată oastea lui, carele şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea. Şi egiptenii vor şti că Eu sunt Domnul când faraon, carele şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.”

Tatăl, care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul şi a mers înapoia lor, şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor, şi-a schimbat locul şi a stat înapoia lor. El s-a aşezat între tăbăra egiptenilor şi tăbăra lui Israel. Norul acesta pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Şi toată noaptea cele două tabere nu s-au apropiat una de alta.

Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, şi apele s-au despărţit în două. Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, şi apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor.

Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii lui faraon, carele şi călăreţii lui au intrat după ei în mijlocul mării. În straja dimineţii, Domnul, din stâlpul de foc şi de nor, S-a uitat spre tabăra egiptenilor şi a aruncat învălmăşeala în tăbăra egiptenilor. A scos roţile carelor şi le-a îngreuiat mersul. Egiptenii au zis atunci:

–„Haidem să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul Se luptă pentru el împotriva egiptenilor.”

Tatăl a zis lui Moise:

–„Întinde-ţi mâna spre mare; şi apele au să se întoarcă peste egipteni, peste carele lor şi peste călăreţii lor.”

Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi înspre dimineaţă, marea şi-a luat iarăşi repeziciunea cursului, şi, la apropierea ei, egiptenii au luat-o la fugă. Apele s-au întors şi au acoperit carele, călăreţii şi toată oastea lui faraon, care intraseră în mare după copiii lui Israel; niciunul măcar n-a scăpat. Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor.

În ziua aceea, Tatăl a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor; şi Israel a văzut pe egipteni morţi pe ţărmul mării. Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase Domnul împotriva egiptenilor. Şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise. Acolo, pe malul mării, au cântat cântarea aceasta:

–„Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava: a aruncat în mare pe cal şi pe călăreţ. Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări. Domnul este un războinic viteaz: numele Lui este Domnul.”

Maria, sora lui Moise, a luat în mână un instrument muzical şi a început să cânte, şi toate femeile au venit după ea, jucând. Maria răspundea cântecului poporului:

– „Cântaţi Domnului, căci Şi-a arătat slava! A aruncat în mare pe cal şi pe călăreţ.”

Dumnezeu mă încinge cu putere şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă.

Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă.

„Eu – zice Domnul – te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”

https://www.youtube.com/watch?v=rtX3-kfwa1Y&list=PL7sOEJHuN8rYmT08uVnyc-HvYquZkS7xH&index=4

E Tatăl meu! – Tatăl ne vrea fericiţi (Povestirea 5)

Poporul Israel a ajuns în pustia Sinai şi au aşezat tabăra la poalele muntelui. Moise a urcat pe munte, iar Tatăl l-a chemat să-i vorbească:

– „Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu. Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentru ca să audă poporul când îţi voi vorbi şi să aibă totdeauna încredere în tine.”

Trei zile după aceea, dimineaţa, au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. Moise a chemat poporul în întâmpinarea lui Dumnezeu, şi s-au aşezat la poalele muntelui. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se coborâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere. Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare. Tatăl S-a coborât pe vârful muntelui Sinai, a chemat pe Moise pe vârful muntelui şi Moise a urcat acolo. Poporul stătea în depărtare; iar Moise s-a apropiat de norul în care era Dumnezeu.

Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte în auzul popotului:

–„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.

Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul.Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.

Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.

Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.

Să nu ucizi.

Să nu preacurveşti.

Să nu furi.

Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.

Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”

Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei şi vedea flăcările muntelui, care fumega. Tot poporul a răspuns într-un glas:

– „Vom face tot ce a zis Domnul!”

Moise a scris toate cuvintele Domnului într-o carte.

Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi înveselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii.Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.Ele sunt mai de preţ decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri.

Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.

Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului!

https://www.youtube.com/watch?v=29CDpn7DGug&list=PL7sOEJHuN8rYmT08uVnyc-HvYquZkS7xH&index=5

E Tatăl meu! – Tatăl merită tot respectul (Povestirea 6)

Pentru ca să pregătească un loc special pentru întâlnirea cu Tatăl, Moise a luat cortul lui şi l-a așezat afară din tabără, la o depărtare oarecare. L-a numit Cortul întâlnirii. Toţi cei care doreau să întrebe pe Domnul se duceau la Cortul întâlnirii, afară din tabără. Când se ducea Moise la Cort, tot poporul se scula în picioare; fiecare stătea la uşa cortului său şi urmărea cu privirea pe Moise, până ce intra el în Cort.

În timp ce Moise se afla în Cort, stâlpul de nor se cobora şi se oprea la uşa Cortului, iar Domnul vorbea cu Moise. Tot poporul vedea stâlpul de nor oprindu-se la uşa Cortului; atunci poporul se scula şi se arunca cu faţa la pământ la uşa cortului lui. Tatăl vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. Apoi Moise se întorcea în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieşea deloc din mijlocul Cortului.

Moise a zis Domnului:

–„Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte şi voi avea trecere înaintea Ta. Şi gândeşte-Te că neamul aceasta este poporul Tău!” Domnul a răspuns:

–„Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.”

Moise i-a spus:

–„Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici. Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?”

Domnul a zis lui Moise:

–„Voi face şi ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea şi te cunosc pe nume!”

Moise, foarte impresionat, a cerut Domnului:

–„Arată-mi slava Ta!”

Domnul a răspuns:

–„Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!” „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece. Iar când Îmi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar faţa Mea nu se poate vedea. Fii gata dis-de-dimineaţă şi suie-te de dimineaţă pe muntele Sinai; să stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui. ”

Moise s-a sculat dis-de-dimineaţă şi s-a suit pe muntele Sinai, după cum îi poruncise Tatăl. Domnul S-a coborât într-un nor, a stat acolo lângă el, a trecut pe dinaintea lui şi a strigat:

–„Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!”

Îndată, Moise s-a plecat până la pământ şi s-a închinat. Moise s-a coborât de pe muntele Sinai, dar nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul. Aaron, fratele lui Moise, şi toţi copiii lui Israel s-au uitat la Moise, şi iată că faţa lui strălucea şi se temeau să se apropie de el. De aceea, Moise şi-a pus o maramă pe faţă.

După cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră.

Nimeni nu este sfânt ca Domnul; nu este alt Dumnezeu decât Tine; nu este stâncă aşa ca Dumnezeul nostru.

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!”

Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.

https://www.youtube.com/watch?v=yeh2DtxYSrU&list=PL7sOEJHuN8rYmT08uVnyc-HvYquZkS7xH&index=6

E Tatăl meu! – Tatăl poate totul (Povestirea 7)

După ce a murit Moise, Tatăl l-a chemat pe Iosua, slujitorul lui Moise, şi i-a zis:

– „Scoală-te, treci râul Iordan, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o o dau copiilor lui Israel. Vă voi da orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, aşa cum am spus lui Moise. Nimeni nu va putea sta împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise. Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată legea pe care am dat-o lui Moise. Nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face!”

Iosua făcut ce i-a spus Domnul. A organizat poporul pentru trecerea Iordanului, iar Domnul a deschis un drum prin mijlocul râului. Apele care veneau de sus s-au oprit, iar cele de jos s-au scurs de tot. Poporul a trecut Iordanul ca pe uscat. Şi-au aşezat tabăra în faţa cetăţii Ierihon. Ierihonul era închis şi întărit de teama copiilor lui Israel. Nimeni nu ieşea din el şi nimeni nu intra în el.

Pe când Iosua era lângă cetate, a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el şi i-a zis: –„Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?”

El a răspuns:

–„Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului, şi acum am venit.”

Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat şi I-a zis:

–„Ce spune Domnul meu robului Său?”

Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua:

–„Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.”

Iosua a făcut imediat ce i s-a spus. Domnul a zis lui Iosua:

–„Iată, dau în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi. Înconjuraţi cetatea, voi toţi bărbaţii de război, dând ocol cetăţii o dată. Aşa să faci şase zile. Şapte preoţi să poarte înaintea chivotului şapte trâmbiţe de corn de berbec; în ziua a şaptea, să înconjuraţi cetatea de şapte ori, şi preoţii să sune din trâmbiţe. Când vor suna lung din cornul de berbec şi când veţi auzi sunetul trâmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi, şi poporul să se suie, fiecare drept înainte.”

Iosua a chemat pe preoţi şi le-a zis:

–„Luaţi chivotul legământului, şi şapte preoţi să poarte cele şapte trâmbiţe de corn de berbec înaintea chivotului Domnului.”

Şi a spus poporului:

–„Porniţi, înconjuraţi cetatea, şi bărbaţii înarmaţi să treacă înaintea chivotului Domnului. Voi să nu strigaţi, să nu vi se audă glasul şi să nu vă iasă o vorbă din gură, până în ziua când vă voi spune: „Strigaţi!” Atunci să strigaţi.”

După ce a vorbit Iosua poporului, cei şapte preoţi care purtau înaintea Domnului cele şapte trâmbiţe de corn de berbec au pornit şi au sunat din trâmbiţe. Chivotul legământului Domnului mergea în urma lor. Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea preoţilor care sunau din trâmbiţe, şi coada oştirii mergea după chivot; în timpul mersului, preoţii sunau din trâmbiţe.

Chivotul Domnului a înconjurat cetatea o dată; apoi au intrat în tabără şi au rămas acolo peste noapte. A doua zi, Iosua s-a sculat dis-de-dimineaţă, şi preoţii au luat chivotul Domnului. Cei şapte preoţi, care purtau cele şapte trâmbiţe de corn de berbec înaintea chivotului Domnului, au pornit şi au sunat din trâmbiţe. Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea lor, şi coada oştirii venea după chivotul Domnului; în timpul mersului, preoţii sunau din trâmbiţe. Au înconjurat cetatea o dată şi în a doua zi; apoi s-au întors în tabără. Au făcut acelaşi lucru timp de şase zile.

În ziua a şaptea, s-au sculat în zorii zilei şi au înconjurat în acelaşi fel cetatea de şapte ori; aceasta a fost singura zi când au înconjurat cetatea de şapte ori.

Preoţii au sunat din trâmbiţe. Când a auzit poporul sunetul trâmbiţei, a strigat tare, şi zidul s-a prăbuşit; poporul s-a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate şi au biruit-o.

La auzul acestor lucruri, tuturor împăraţilor care erau dincoace de Iordan, în munte şi în vale, şi pe toată coasta mării, li s-a tăiat inima şi au rămas îngroziţi în faţa copiilor lui Israel.

Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini.

Dar eu voi cânta puterea Ta; dis-de-dimineaţă voi lăuda bunătatea Ta. Căci Tu eşti un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu.

Cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc.

Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul şi slava mea; în Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost.

https://www.youtube.com/watch?v=x7GkYAxUYxs&list=PL7sOEJHuN8rYmT08uVnyc-HvYquZkS7xH&index=7

E Tatăl meu! – Tatăl ne poartă de grijă (Povestirea 8)

La multă vreme după ce poporul s-a aşezat în ţara Canaan, pe vremea când împărat al Israelului era Ahab, Tatăl a chemat pe Ilie, un om credincios ce locuia în Galaad, să transmită regelui un mesaj. Ilie a plecat la Samaria, capitala ţării, şi i-a spus lui Ahab:

–„Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.”

Imediat, Domnul i-a vorbit din nou lui Ilie:

–„Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Vei bea apă din pârâu, şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo.”

Omul a plecat şi a făcut exact aşa cum îi spusese Tatăl. S-a dus şi s-a aşezat lângă pârâul Cherit, în faţa Iordanului. Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi pâine şi carne seara, şi bea apă din pârâu. Însă după câtăva vreme, pârâul a secat, pentru că nu căzuse ploaie în ţară. Atunci Domnul i-a spus:

–„Scoală-te, du-te la Sarepta, care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.”

Ilie s-a sculat şi s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetăţii, acolo era o femeie văduvă care strângea lemne. El a chemat-o şi a zis:

–„Du-te şi adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau.”

Pe când se ducea ea să-i aducă, a chemat-o din nou şi a zis:

–„Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine.”

Ea a răspuns:

–„Viu este Domnul Dumnezeul tău, că n-am nimic copt. N-am decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior. Iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri.”

Ilie i-a zis:

–„Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai, pregăteşte-mi întâi mie, cu untdelemnul şi făina aceea, o mică turtă şi adu-mi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău. Căci aşa promite Tatăl, Dumnezeul lui Israel: „Făina din oală nu va scădea, şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului.”

Ea s-a dus şi a făcut aşa cum îi spusese Ilie. Şi multă vreme au avut ce să mănânce, ea şi familia ei şi Ilie. Făina din oală n-a scăzut, şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, exact aşa cum îi spusese Domnul prin Ilie.

Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine, şi Tu le dai hrana la vreme.

Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.

Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

https://www.youtube.com/watch?v=-3H8Cd_C_b8&list=PL7sOEJHuN8rYmT08uVnyc-HvYquZkS7xH&index=8

E Tatăl meu! – Tatăl are grijă să fim sănătoşi (Povestirea 9)

Câţiva ani mai târziu, pe vremea când la Samaria domnea Ioram, sirienii ieşiseră în cete la o luptă şi aduseseră roabă pe o fetiţă din ţara lui Israel. Ea era în slujba soţiei lui Naaman, comandantul armatei Siriei. Naaman era onorat de stăpânul său, regele Ben Hadad, cu mare cinste, însă omul acesta, tare şi viteaz, era lepros.

Fetiţa a zis stăpânei sale:

– „Of, dacă domnul meu ar fi la omul lui Dumnezeu din Samaria, omul acela l-ar vindeca de lepra lui!”

Naaman s-a dus şi a spus regelui Ben-Hadad:

–„Fata aceea din ţara lui Israel a vorbit aşa şi aşa.”

Împăratul Siriei a zis bucuros:

–„Du-te la Samaria, şi voi trimite o scrisoare împăratului lui Israel.”

A plecat, luând cu el zece talanţi de argint, şase mii de sicli de aur şi zece haine de schimb. A dus împăratului lui Israel scrisoarea, şi el a citit-o:

–„Acum, când vei primi scrisoarea aceasta, vei şti că îţi trimit pe slujitorul meu Naaman, ca să-l vindeci de lepra lui.”

Imediat ce a terminat de citit scrisoarea, împăratul lui Israel şi-a rupt hainele şi a zis:

–„Oare sunt eu Dumnezeu, ca să omor şi să înviez, de-mi spune să vindec pe un om de lepra lui? Să ştiţi dar, şi să înţelegeţi că el caută prilej de ceartă cu mine.”

În Samaria locuia Elisei, un om credincios lui Dumnezeu, care a fost chemat de Tatăl să fie proroc. Când a auzit Elisei că împăratul lui Israel şi-a sfâşiat hainele, a trimis un sol să-i spună regelui Ioram:

–„Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele? Lasă-l să vină la mine şi va şti că este un proroc în Israel.”

Naaman a venit cu caii şi cu carul lui şi s-a oprit la poarta casei lui Elisei.Elisei a trimis să-i spună printr-un sol:

–„Du-te şi scaldă-te de şapte ori în Iordan; şi carnea ţi se va face sănătoasă şi vei fi curat.”

Naaman s-a mâniat şi a plecat, zicând:

„Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii şi va vindeca lepra. Nu sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă fac curat?”

Şi s-a întors şi a plecat plin de mânie. Dar slujitorii lui s-au apropiat să-i vorbească şi au zis:

–„Părinte, dacă prorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: „Scaldă-te, şi vei fi curat.”

S-a coborât atunci şi s-a scufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu; şi carnea lui s-a făcut iarăşi cum este carnea unui copilaş, şi s-a curăţat. Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui. Când a ajuns, s-a înfăţişat înaintea lui şi a zis:

–„Iată, cunosc acum că nu este alt Dumnezeu pe tot pământul, decât în Israel.”

Eu sunt Domnul care te vindecă.

El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale.

Doamne Dumnezeule, eu am strigat către Tine, şi Tu m-ai vindecat.

„Iată, îi voi da vindecare şi sănătate, îi voi vindeca şi le voi deschide un izvor bogat în pace şi credincioşie.

https://www.youtube.com/watch?v=jCLbWPIT10I&list=PL7sOEJHuN8rYmT08uVnyc-HvYquZkS7xH&index=9