marți, 24 decembrie 2019

E Tatăl meu! – Tatăl ne protejează (Povestirea 11)



Împărăția Babilonului a trecut în mâna Medo-Persiei, exact așa cum îi spuse Tatăl lui Nebucadnețar prin visul explicat de Daniel. Regele Darius a hotărât să pună peste împărăţie o sută douăzeci de dregători, care trebuiau să fie răspândiţi în toată împărăţia; a pus în fruntea lor trei dregători, printre care era şi Daniel. Dregătorii aceştia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nicio pagubă. Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că el avea o înțelepciune înaltă; şi împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăţia.
Atunci căpeteniile şi dregătorii au căutat să afle ceva împotriva lui Daniel, ca să-l pârască cu privire la treburile împărăţiei. Dar n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios şi nu se găsea nicio greşeală la el şi niciun lucru rău. Atunci oamenii aceştia au zis:
–„Nu vom găsi niciun cuvânt de plângere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui!
Apoi aceste căpetenii şi dregătorii aceştia s-au dus cu mare zarvă la împărat şi i-au vorbit aşa:
–„Să trăieşti veşnic, împărate Darius! Toate căpeteniile împărăţiei, îngrijitorii, dregătorii, sfetnicii şi cârmuitorii sunt de părere să se dea o poruncă împărătească, însoţită de o aspră pedeapsă, care să spună că oricine va înălţa, în timp de treizeci de zile, rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei. Acum, împărate, întăreşte interzicerea şi semnează porunca aceasta, pentru ca să nu se poată schimba, după legea mezilor şi perşilor, care, odată dată, rămâne neschimbată.
Încântat de propunere, împăratul Darius a scris porunca şi oprirea. Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. Atunci oamenii aceştia au dat năvală în casă şi au găsit pe Daniel rugându-se şi chemând pe Dumnezeul lui. Apoi s-au înfăţişat înaintea împăratului şi i-au zis cu privire la porunca împărătească:
–„N-ai scris tu o lege care spune că oricine va înălţa, timp de treizeci de zile, rugăciuni vreunui dumnezeu sau vreunui om, afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei?
Împăratul a răspuns:
–„Lucrul acesta este adevărat, după legea mezilor şi perşilor, care nu se poate schimba!”
Ei au luat din nou cuvântul şi au zis împăratului:
–„Daniel, unul din prinşii de război din Ierusalim, nu ţine deloc seama de tine, împărate, nici de porunca pe care ai scris-o, şi îşi face rugăciunea de trei ori pe zi!”
Împăratul s-a mâhnit foarte mult când a auzit lucrul acesta; s-a gândit cum ar putea să scape pe Daniel, şi până la asfinţitul soarelui s-a străduit să-l scape. Dar oamenii aceia au insistat de împărat şi i-au zis:
–„Să ştii, împărate, că, după legea mezilor şi perşilor, orice poruncă semnată de împărat nu se poate schimba!
Atunci împăratul a poruncit să aducă pe Daniel şi să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a zis lui Daniel:
–„Dumnezeul tău, căruia Îi slujeşti întotdeauna, să te scape!
Au adus o piatră şi au pus-o la gura gropii. Împăratul a pecetluit-o cu inelul lui şi cu inelul mai marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel. Împăratul s-a întors apoi în palatul său, a petrecut noaptea fără să mănânce şi n-a putut să doarmă. În revărsatul zorilor însă împăratul s-a sculat şi s-a dus în grabă la groapa cu lei. Apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plângător.
–„Daniele, robul Dumnezeului celui Viu, a putut Dumnezeul tău căruia Îi slujeşti neîncetat să te scape de lei?
Daniel a zis împăratului:
–„Veşnic să trăieşti, împărate! Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său şi a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău!”
Atunci împăratul s-a bucurat foarte mult şi a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă şi nu s-a găsit nicio rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său.
După aceea, împăratul Darius a scris o scrisoare către toate popoarele, către toate neamurile, către oamenii de toate limbile, care locuiau în toată împărăţia:
–„Pacea să vă fie dată din belşug! Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel Viu şi El dăinuie veşnic; Împărăţia Lui nu se va nimici niciodată, şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit. El izbăveşte şi mântuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!


Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui.
Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.
Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta.

https://www.youtube.com/watch?v=xmZEkL_B3fE&list=PL7sOEJHuN8rYmT08uVnyc-HvYquZkS7xH&index=11 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu