Nu
la mult timp după crearea planetei noastre, Tatăl a văzut că
răutatea omului era mare pe pământ şi că toate gândurile din
inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut
rău că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui.
Trist, Tatăl a zis:
–„Am
să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de
la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările
cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.”
Dar
Noe a căpătat milă înaintea Domnului. Dumnezeu i-a zis lui Noe:
–„Sfârşitul
oricărei fiinţe este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut
pământul de nenorocire; iată, am să-i nimicesc împreună cu
pământul. Fă-ţi o corabie din lemn de gofer; corabia aceasta s-o
împarţi în cămăruţe şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru
şi pe din afară. Iată cum s-o faci: corabia să aibă trei sute de
coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de
coţi în înălţime. Să faci corăbiei o fereastră, sus, lată de
un cot; uşa s-o pui în latura corăbiei; şi să faci un rând de
cămări jos, altul la mijloc şi altul sus. Şi iată că Eu am să
fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice
făptură de sub cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe
pământ va pieri.”
Noe
a făcut tot ce-i poruncise Tatăl. Şi
Noe a intrat în corabie cu fiii săi, Sem, Ham şi Iafet, cu soţia
sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului. Din
animalele curate şi din animalele necurate, din păsări şi din tot
ce se târăşte pe pământ, au intrat în corabie la Noe, două
câte două, câte o parte bărbătească şi câte o parte
femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe.
După
şapte zile, au venit apele potopului pe pământ.
Ploaia
a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Apele
au crescut şi au ridicat corabia, şi ea s-a înălţat deasupra
pământului. Apele
au ajuns mari şi au crescut foarte mult pe pământ, şi corabia
plutea pe deasupra apelor. Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi
toţi munţii înalţi, care sunt sub cerul întreg, au fost
acoperiţi. Cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele deasupra
munţilor, care au fost acoperiţi. Şi
a pierit orice făptură care se mişca pe pământ, atât păsările,
cât şi vitele şi fiarele, tot ce se târa pe pământ şi toţi
oamenii. Apele au fost mari pe pământ o sută
cincizeci de zile. Dumnezeu
a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit.
Izvoarele Adâncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi
ploaia din cer a fost oprită. Apele au scăzut de pe faţa
pământului, scurgându-se şi împuţinându-se, şi, după o sută
cincizeci de zile, apele s-au micşorat. Apoi, corabia s-a oprit pe
munţii Ararat.
După
patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o
făcuse.A dat drumul unui corb care a ieşit, ducându-se şi
întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ. A dat
drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe
faţa pământului. Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-şi
pună piciorul şi s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe
toată faţa pământului. Noe a întins mâna, l-a luat şi l-a
băgat la el în corabie. A mai aşteptat alte şapte zile şi iarăşi
a dat drumul porumbelului din corabie. Porumbelul s-a întors la el
spre seară; şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin
ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe
pământ. A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul
porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el, căci apele
secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s-a
uitat şi iată că faţa pământului se uscase de tot.
Atunci
Tatăl a vorbit lui Noe şi i-a zis:
–„Ieşi
din corabie, tu şi soţia ta, fiii tăi şi soţiile fiilor tăi!
Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul
care sunt cu tine, atât păsările, cât şi vitele şi toate
târâtoarele care se târăsc pe pământ: să umble pe pământ, să
crească şi să se înmulţească. Fac un legământ cu voi că
nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va
mai veni niciodată potop ca să pustiască pământul.”
„Iată
semnul promisiunii pe care o fac între Mine şi voi şi între toate
vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în
veci: curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca
semn al legământului dintre Mine şi pământ. Când voi strânge
nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor; şi Eu
Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi; şi apele
nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură.
Curcubeul
va fi în nor; şi Eu Mă voi uita la el ca să-Mi aduc aminte de
legământul cel veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de
orice trup de pe pământ.”
Scutul
meu este în Dumnezeu, care mântuieşte pe cei cu inima curată.
Ferice
de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
https://www.youtube.com/watch?v=r8Y9ZhsoUbU&list=PL7sOEJHuN8rYmT08uVnyc-HvYquZkS7xH&index=3
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu