E Tatăl meu! – Tatăl deschide orice drum (Povestirea 4)

Mulţi ani mai târziu, Moise, un om credincios, a fost chemat de Tatăl meu:

– „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile. Acum, vino, Eu te voi trimite la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.”

Moise a făcut cum i-a spus Domnul.

După ce Faraon, împăratul Egiptului, a lăsat pe popor să plece, Tatăl a condus poporul pe drumul care duce spre pustie, către Marea Roşie. Domnul mergea înaintea lor: ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze.

Câteva zile mai târziu, inima lui Faraon şi a slujitorilor lui s-a schimbat şi au zis:

– „Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece şi să nu ne mai slujească?”

Faraon şi-a pregătit imediat carul de război şi şi-a luat oamenii de război cu el. A luat şase sute de care de luptă cu oameni aleşi şi toate carele Egiptului; în toate erau luptători. Copiii lui Israel ieşiseră înarmaţi, gata de luptă. Egiptenii i-au urmărit şi i-au ajuns tocmai când erau tăbărâţi lângă mare. Când şi-au ridicat ochii, şi au văzut că egiptenii veneau după ei, copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte tare şi au strigat către Domnul după ajutor. Ei au zis lui Moise:

–„Ce ne-ai făcut? De ce ne-ai scos din Egipt? Oare vom muri în pustie?”

Moise a răspuns poporului:

–„Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi staţi liniştiţi.”

Domnul a zis lui Moise:

–„Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. Tu ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna spre mare şi despică-o; şi copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat. Şi faraon şi toată oastea lui, carele şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea. Şi egiptenii vor şti că Eu sunt Domnul când faraon, carele şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.”

Tatăl, care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul şi a mers înapoia lor, şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor, şi-a schimbat locul şi a stat înapoia lor. El s-a aşezat între tăbăra egiptenilor şi tăbăra lui Israel. Norul acesta pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Şi toată noaptea cele două tabere nu s-au apropiat una de alta.

Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, şi apele s-au despărţit în două. Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, şi apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor.

Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii lui faraon, carele şi călăreţii lui au intrat după ei în mijlocul mării. În straja dimineţii, Domnul, din stâlpul de foc şi de nor, S-a uitat spre tabăra egiptenilor şi a aruncat învălmăşeala în tăbăra egiptenilor. A scos roţile carelor şi le-a îngreuiat mersul. Egiptenii au zis atunci:

–„Haidem să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul Se luptă pentru el împotriva egiptenilor.”

Tatăl a zis lui Moise:

–„Întinde-ţi mâna spre mare; şi apele au să se întoarcă peste egipteni, peste carele lor şi peste călăreţii lor.”

Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi înspre dimineaţă, marea şi-a luat iarăşi repeziciunea cursului, şi, la apropierea ei, egiptenii au luat-o la fugă. Apele s-au întors şi au acoperit carele, călăreţii şi toată oastea lui faraon, care intraseră în mare după copiii lui Israel; niciunul măcar n-a scăpat. Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor.

În ziua aceea, Tatăl a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor; şi Israel a văzut pe egipteni morţi pe ţărmul mării. Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase Domnul împotriva egiptenilor. Şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise. Acolo, pe malul mării, au cântat cântarea aceasta:

–„Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava: a aruncat în mare pe cal şi pe călăreţ. Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări. Domnul este un războinic viteaz: numele Lui este Domnul.”

Maria, sora lui Moise, a luat în mână un instrument muzical şi a început să cânte, şi toate femeile au venit după ea, jucând. Maria răspundea cântecului poporului:

– „Cântaţi Domnului, căci Şi-a arătat slava! A aruncat în mare pe cal şi pe călăreţ.”

Dumnezeu mă încinge cu putere şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă.

Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă.

„Eu – zice Domnul – te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”

https://www.youtube.com/watch?v=rtX3-kfwa1Y&list=PL7sOEJHuN8rYmT08uVnyc-HvYquZkS7xH&index=4