Printre îngeri – Aşteptarea ( Povestirea 3)

Imediat ce s-a instalat pe Pământ noua conducere, oamenii au fost foarte trişti. Au început să vadă ce înseamnă „mai binele” promis. Trăiau tot mai puţin, mai greu, cu pierderi tot mai mari. Cunoşteau boala, deznădejdea, plânsul, moartea. Ce poate fi frumos în toate acestea?

Abia atunci, pământenii au înţeles ca au o singură speranţă. Cu fiecare copil ce se năştea, şopteau mai dornici: „Oare o fi el Mesia?”

Printre îngeri apare din nou freamătul. Primesc misiuni noi şi deşi nu ştiu clar ce urmează, sunt gata să slujească. De când a apărut dezastrul, tot aşteaptă şi ei rezolvarea. Oare cât mai durează reparaţia? Oare acum o fi momentul?

Gabriel, mesagerul trimis de Consiliu, porneşte în grabă spre Pământ. Se îndreaptă chiar spre Ierusalim şi se opreşte în Templu. Îl aşteaptă pe preot să intre să tămâieze, stând în picioare, în dreapta altarului. Preotul Zaharia s-a înspăimântat, când l-a văzut, şi l-a apucat frica. Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme, Zahario, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.”

„Oare el va fi Mesia?” se gândi Zaharia, ascultând spusele îngerului.

„El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui,” continuă îngerul. „Căci va fi mare înaintea Domnului.Va merge înaintea lui Dumnezeu, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi.”

„Din ce voi cunoaşte lucrul acesta, fiindcă eu sunt bătrân şi soţia mea este în vârstă?” întrebă Zaharia neîncrezător încă.

„Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu. Am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi aduc această veste bună. Iată că vei fi mut şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor.”

Şi a plecat mai departe îngerul. Mai avea încă o misiune de îndeplinit. S-a oprit într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din familia lui David. O căuta chiar pe Maria. A salutat-o atât de bucuros, încât fata a rămas fără cuvinte:

„Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har! Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei!”

Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta. Îngerul, văzându-i nedumerirea, i-a zis:

„Nu te teme, Marie, căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Iată, vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt. Şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.”

Ochii Mariei s-au umplut de lumină şi de bucurie. Chiar acum se împlineau profețiile Scripturii pe care ea le citea și le cunoștea bine. Era însăși vestea pe care o aştepta orice fată din poporul ei. Urma să vină Mesia! Chiar ea este aleasă pentru a-i fi mamă! Ce minune!

Îngerul mai avea o surpriză pentru ea înainte să plece. „Iată că Elisabeta, ruda ta, aşteaptă şi ea un fiu, la bătrâneţe, şi este acum în a şasea lună. Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.”

Maria, încrezătoare, a răspuns îngerului: „Iată, roaba Domnului. Facă-mi-se după cuvintele tale!”

Abia acum îngerul era pregătit să se întoarcă. Îşi îndeplinise însărcinarea şi aştepta şi el cu nerăbdare să înţeleagă cum urma să fie încheiat conflictul început cu atâta timp în urmă. Cum putea să rezolve un copil o misiune atât de dificilă? Cum putea fi restabilită pacea universului prin acest prunc despre care a venit să o anunţe pe tânăra fată?