În timpul în care au locuit ei
departe, s-au petrecut schimbări în țara lor. La Betleem, familii
triste cum fuseseră cândva demult egiptenii, la exod. Își
plângeau copilașii și se întrebau de ce?! Unde plecaseră îngerii
de nu-i mai ocrotiseră? Poate se întristaseră că ei n-au vrut să
știe de Mesia? Se întrebau cu toții, de la tânăr la bătrân, de
ce venise așa necaz acolo peste ei.
Găsiseră un mic fragment în suluri,
scris de Ieremia: ”Un țipăt s-a auzit în Rama, plângere și
bocet mult. Rahela își jelea copiii și nu voia să fie mângâiată,
pentru că nu mai erau.” Cam despre ei părea să fie vorba... O,
cât de bine știu profeții cum e golul ce urmează plecării lui
Mesia. Chiar de era copil, în urma Lui a rămas tristă valea și
fără mângâiere. Și triști au plecat și îngerii din locul
acela, pentru că nu găsiseră onoarea pe care o doreau pentru un
Rege cum nu mai văzuse lumea noastră.
La Ierusalim se așternuse frământarea.
Rabinii cercetau politica, nu Cartea Sfântă. Irod murise și
trebuia să vină rege nou. Oare cum o să fie noua guvernare.
Trebuia să fie aranjată colaborarea, să fie stabilite înțelegeri.
Nici gând de pregătiri pentru Mesia...
Dar în Egipt se strâng bagaje. Un sol
ceresc venise cu mesajul că este timpul de plecare. Au luat ce aveau
și au pornit, dar nu știau încă prea bine planul. Unde să
meargă, unde e siguranță pentru copilaș? Iosif avea nevoie de
călăuzire iarăși și s-a rugat fierbinte să știe ce să facă.
În Iudeea împărățea Arhelau, în locul tatălui său Irod. Avea
să fie bine acolo, oare? În vis, a primit imediat răspunsul. Un
înger a venit să-l înștiințeze că drumul e deschis spre
Galileea. Așa că s-au întors la Nazaret.
S-au așezat să locuiască în oraș,
necunoscuți, neonorați. Au dus o viață simplă, cu muncă umilă
și viață modestă. Copilașul a crescut învățând alături de
mama Sa cum trăiesc pământenii, cu bucurii și cu suferință, cu
tristeți și mângâieri. A studiat Scriptura și a dobândit cea
mai înaltă cunoștință pe care o putea primi, pentru că era
cartea Tatălui Său, Creatorul. Putea să ia cu bine orice examen al
școlilor din vremea Lui, pentru că studiu Său acoperise orice
știință. Dar cea mai prețioasă lecție pe care a învățat-o a
fost rugăciunea. Când se pleca în taină să vorbească cu Tatăl
Său, în orice dimineață și în fiecare seară, primea putere,
sfat, pricepere, ca lupta ce avea de dus cu Șarpele să fie sigur
câștigată. Aceasta era arma Sa secretă cu care spera să îl
învingă pe deplin. Ca om, n-avea nădeje, dar om și Dumnezeu era
posibil.
În fiecare an, împreună cu părinții,
mergeau la sărbătoarea Paștelui. Când a împlinit doisprezece
ani, tânărul Isus a intrat în Templu și a participat la
ceremoniile care simbolizau misiunea Sa în lumea noastră. A privit
mielul care murea pe altar și a fost impresionat să înțeleagă
mai clar de ce venise pe Pământ. În mintea Sa de copil au început
să se lege pasajele pe care le memorase pe când învăța să
citească Tora. Toată Legea avea legătură cu venirea Lui. A rămas
pe gânduri privind la toate ceremoniile care se desfășurau în
Templu. Privea luminile, pâinea, apa, sângele jertfelor, toate
aveau însemnătate.
Timpul a trecut și părinții Lui au
plecat spre casă împreună cu celelalte rude și cunoscuții cu
care veniseră, fără să observe lipsa copilului Isus. L-au căutat
timp de trei zile și L-au găsit în Templu, discutând cu
învățătorii, ascultându-i și punându-le întrebări. Toți cei
care Îl auzeau, rămâneau uimiți de pricerea și de răspunsurile
Lui. Înmărmuriți, I-au spus: ”Te-am căutat cu îngrijorare,
pentru ce Te-ai purtat așa cu noi?”
Respectuos, le-a răspuns: ”De ce
M-ați căutat? Oare nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui
Meu?” Apropierea de Tatăl Său, atât în Templu, dar mai ales în
locurile liniștite din natură l-a pregătit pentru o luptă
necontenită împotriva puterilor întunericului. La fiecare pas,
vrăjmașul Său se străduia să-I umple viața de ispită și
provocări. A acordat atenție deosebită fiecărui lucru,
formându-Și un caracter desăvârșit. A purtat veșminte simple de
tâmplar, a trudit alături de Iosif în atelier, însă în orice
aspect al vieții a oferit un model vrednic de admirat și de urmat,
fiind plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.
A trăit în Nazaret, printre oamenii
de rând, având originea nebănuită. Când și când străfulgera
divinitatea prin cuvintele Sale de o blândețe deosebită sau prin
faptele Lui ce răspândeau o bunătate fără de egal. Căci pentru
tot ce a adus în lume n-a așteptat nimic în schimb, căci oamenii
nu aveau ce să Îi aducă și să nu fie de la El primite.
A asteptat tăcut în orășelul cu
coline până ce-a auzit chemarea. Mergeau cu toții într-acolo și
a înțeles că este timpul să-Și înceapă drumul pentru care
coborâse pe planetă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu