Printre îngeri – Biruința (Povestirea 11)

Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea și din împrejurimile Iordanului, au pornit să afle ce se întâmpla în pustia Iudeii. Se auzise zvonul că acolo ar fi un profet, un om al lui Dumnezeu, care chema în fiecare zi oamenii la schimbare și zicea că Împărăția cerurilor este aproape. Așa că mulțimi de ascultători se adunau în jurul lui. Cei care auzeau mesajul erau dornici să afle cine este acest om și pueau tot felul de întrebări:

”Tu cine ești? Hristos, Salvatorul nostru?”

”Nu, nu sunt eu?”

”Dar cine ești? Proorocul?”

”Eu sunt glasul celui care strigă: Neteziți calea Domnului! Nu sunt eu Mesia. În mijlocul vostru este Unul pe care voi nu-L cunoașteți. El este Acela care vine după mine și care este înaintea mea. Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei Lui.”

Mirarea încă rămânea pe fețe și în suflete.

Însă chiar a doua zi după acest răspuns ciudat pentru așteptători, pășind printre cei adunați în jurul profetului, apare Isus, mergând țintă spre cel care vorbea mulțimii. Profetul s-a ridicat să Îl întâmpine și să-L prezinte mulțimii: ”Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! El este Acela despre care vă vorbeam. Eu nu-L cunoșteam, dar tocmai de aceea am venit, să mărturisesc că El este Fiul lui Dumnezeu.”

Uimiți de ceea ce vedeau și auzeau, mulți oameni au primit botezul iertării păcatelor, pentru că doreau Impărăția aceea despre care li se vorbea. A fost botezat și Isus și pe când se ruga pe malul apei, iată, că cerul s-a deschis. Mulțimi de îngeri se adunaseră aproape și așteptau cu mare interes să vadă cum își începe Domnul lor misiunea. Au fost acolo membrii consiliului universului și muritorii au putut vedea pe Duhul Sfânt în chip trupesc de porumbel. Au putut auzi chiar glasul Tatălui, vorbind în limba lor: ”Tu ești Fiul Meu prea iubit. În Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea!”

Ce veste bună pentru lumea noastră! ”Mesia printre noi după cei 4000 de ani de așteptare... Va fi de-acum doar slavă, bogăție, vom fi pe culmea gloriei fără de dușmani”, șopteau cu freamăt martorii.

Dar nu departe, vuiet de furtună. S-a pregătit vrăjmașul cu tot ce-a știut mai bine ca să-L înfrunte pe acest Fiu preaiubit. Voia să Îi arate cine e stăpân aici. A încercat să Îl covingă să renunțe la misiune, să cumpere chiar de la el, Vicleanul, salvarea noastră, să-și ușureze astfel drumul și să se facă un fel de pace. În toate felurile L-a ispitit, fără izbândă. ”Stă scris...” ”Stă scris...” ”Stă scris...” spunea Isus de fiecare dată. Scriptura I-a fost armă, apărare, biruință.

S-a dat bătut potrivnicul? Mai îndârjit a întețit atacul. Spera să reușească să-L determine să plece dacă se alia cu oamenii. I-a instigat pe cei mai mulți să Îl respingă, să Îl nege și apoi Îl agasa frecvent: ”Pe cine vrei Tu să salvezi? Nu vezi că toți te lasă baltă? Nu vezi că nu te vor, așa sărac, umil și fără strălucire? Pentru cine te agiți când nimănui nu-i pasă? Doar pentru doi sau trei așa efort? E imposibil ce-Ți propui!”

A fost o luptă lungă, cu chin teribil, ca de moarte. A rezistat doar pentru că, în rugăciune, primea putere de la Tatăl. Când i-a fost mai greu, s-a rugat și mai fierbinte. Îngerii îi erau aproape să-L întărească și să-I ușureze suferința. S-a hotărât să nu cedeze, orice-ar fi. ”Pe om îl vreau răscumpărat. Plătesc întoarcerea cu viața Mea. Nu pentru soarta asta tristă L-am creat!”

A fost tratat de cei pentru care venise, fără milă. A fost condamnat la moarte fără să fi avut vreo vină. A achitat cu sânge păcatul altora, așa ca cei care doresc eliberarea să o aibă fără plată. A biruit deplin, așa încât, când tu îi ceri putere, prin credință, să te îmbrace în neprihănirea Lui. Să își așeze împărăția Lui aici deja, în inima ta.

La astfel de înfrângere, dușmanul nostru nu se aștepta.

Dar la o așa Dragoste, cerul întreg a îngenuncheat.